Practicile discriminatorii la adresa femeilor sunt des întâlnite și promovate de fundamentalismul religios, ajungând de multe ori să fie ucise cu pietre dacă își asumă anumite libertăți de opinie și comportament.
Pare o poveste desprinsă din Evul mediu, dar un astfel de caz s-a întâmplat recent lângă Roma, unde un bărbat a fost trimis în judecată pentru maltratare după ce și-a dus soția într-o pădure de la periferia capitalei italiene și le-a cerut copiilor să arunce asupra sa cu pietre: „M-a trădat, ucideți-o!”
Cei doi, un băiat și o fată, au refuzat să-și lovească mama, au început să plângă și i-au cerut tatălui lor să aibă îndurare față de ea și să nu-i oblige să o rănească. Din fericire, tatăl s-a lăsat înduplecat de copii și le-a satisfăcut cererea.
Odată ajunsă acasă, femeia, speriată pentru ea și pentru copii, l-a denunțat pentru hărțuire și violență în familie, relatează Il Messaggero.
Deși nu avea nicio dovadă, era convins că soția îl înșela
Bărbatul, extrem de gelos din fire, a acuzat-o pe femeie de adulter și de-a lungul timpului îi controla în mod obsesiv telefonul și geanta, punându-i și pe copii să facă acest lucru. Mai mult, ea nu putea ieși din casă decât însoțită de cel puțin unul dintre cei doi copii.
Credința bărbatului, dusă la extremism, devenise o povară pentru întreaga familie. El își obliga soția și copiii la perioade lungi fără mâncare, îndeosebi în timpul Postului Mare („Quaresima” la italieni – n.r.).
De asemenea, membrii familiei trebuiau să se roage de mai multe ori pe zi, dar totul a devenit de nesuportat atunci când i-a dus în pădure, cerând copiilor să-și ucidă mama cu pietre pentru o vină imaginară. O „pedeapsă” pentru trădare, spunea el, prevăzută de Vechiul Testament.
Ancheta este coordonată de procurorul Daniela Cento, care a solicitat și obținut rechizitoriul pentru bărbat sub acuzația de maltratare în familie.