Italian fugit în România după ce și-a ucis prietenul din copilărie. Arestat de polițiștii români

- Conținut sponsorizat -

Un cetățean italian, în vârstă de 30 de ani, căutat pentru omor, a fost arestat în țara noastră, la Arad. Potrivit Poliției Române, bărbatul avea asupra lui un cuțit, cel mai probabil arma crimei comise la Pesaro (Marche).

Criminalul a fost prins miercuri, 22 februarie, după ce autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare, se arată într-un comunicat al Poliției Române. El urmează a fi extrădat în Italia.

Conform cercetărilor, în noaptea de 20 spre 21 februarie, în orașul italian Pesaro, bărbatul, pe nume Michael Alessandrini, l-a înjunghiat pe Pierpaolo Panzieri, 27 de ani, după care a fugit din țară pe ruta Slovenia – Ungaria – România la bordul unei mașini Renault Clio.

Cei doi erau prieteni din copilărie, dar asta nu l-a oprit pe Alessandrini să-i aplice amicului său 13 lovituri de cuțit, care i-au fost fatale.

Pierpaolo Panzieri și Michael Alessandrini. Sursa foto: Corriere della Sera

Cetățeanul italian a fost reținut pentru 24 de ore, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene. Acesta urmează să fie prezentat astăzi unui judecător din cadrul Curții de Apel Timișoara, cu propunerea de arestare provizorie, în vederea extrădării în Italia.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Schimbul de date și informații cu autoritățile italiene a fost efectuat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională. În momentul reținerii, bărbatul avea asupra lui un telefon mobil care prezenta urme de culoare brun-roșcat și un cuțit considerat a fi arma crimei.

Acțiunea promptă a Poliției Române a dus la prinderea bărbatului căutat pentru omor.

„Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 20 spre 21 februarie a.c., în urma unui conflict spontan care ar fi avut loc în Pesaro, Italia, bănuitul ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei sale, apoi ar fi părăsit teritoriul Italiei pe direcția Slovenia – Ungaria – România. Cetățeanul italian a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, fiind dispusă reținerea sa, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 23 februarie, acesta va fi prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel Timișoara, cu propunere de arestare provizorie, în vederea extrădării”, a transmis joi, Poliția Română.