O italiancă și-a ucis soacra, apoi s-a urcat călare pe cadavru și a început să fumeze liniștită

- Conținut sponsorizat -

O scenă ireală, greu de acceptat că s-a întâmplat în realitate, o crimă feroce comisă de o femeie în vârstă de 32 de ani, care și-a ucis soacra apoi s-a urcat călare pe cadavru și și-a aprins o țigară. Așa a fost găsită de soțul său, fiul femeii decedate, relatează Corriere della Sera.

Nora și-a recunoscut fapta în fața carabinierilor. „Nu o mai suportam, dar ea a sărit mai întâi la mine!”

Margherita Margani avea 62 de ani. Ea a fost ucisă de nora sa, Laura Di Dio, cu mai multe lovituri de cuțit și de foarfece.

Casele celor două femei erau practic una lângă alta, în Pietraperzia, în provincia Enna (Sicilia). Soacra și-a invitat nora la o cafea, în ciuda faptului că situația dintre ele era tensionată de ceva vreme și abia de curând reîncepuseră să vorbească, după ani de zile de întrerupere a oricărui tip de relaţie.

Inevitabil au început să se certe, iar nora a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și a înjunghiat-o pe soacra sa mai întâi în gât, apoi a pus mâna și pe un foarfece cu care i-a aplicat mai multe lovituri.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Margherita Margani a decedat pe loc, rana de la gât i-a fost fatală. Francesco Arnone, soțul Laurei și fiul victimei, și-a găsit soția călare pe cadavrul mamei sale. Femeia fuma în liniște o țigară.

Carabinierilor, Laura Di Dio le-a mărturisit crima. Ea a încercat să se apere susținând că de fapt s-a apărat de mama soțului său: „Soacra mea a fost cea care m-a atacat cu un cuțit, eu doar m-am apărat”, le-ar fi spus femeia militarilor și magistratului. Apoi a adăugat: „Dar nu o mai suportam!”

O situație cauzată de depresia de care suferea Laura Di Dio

Nora ar suferi de o depresie gravă, agravată după nașterea ultimului copil. La baza depresiei sale, stă însă un episod petrecut în familie în anul 2018.

Soțul său s-ar fi certat cu fratele lui, iar acesta din urmă ar fi încercat chiar să-l ucidă pe Francesco Arnone, trăgând cu arma asupra sa. Motivul era că soțul și-ar fi bătut soția, iar cumnatul a sărit în apărarea ei.

- Continuarea după publicitate -

Din fericire, cumnatul nu și-a nimerit fratele, dar a fost arestat pentru tentativă de omor, în timp ce femeii i s-a făcut rău și a fost transportată la camera de urgență.

Din acel moment, relațiile dintre soacră și noră au devenit tensionate, pentru că Margherita Margani a găsit-o vinovată de arestarea fiului ei. Din acest motiv, cele două femei nu mai vorbiseră de mai bine de patru ani.

Dacă reconstituirea faptelor pare oarecum clară, alte detalii ar putea ieși totuși la iveală după vizionarea de către anchetatori a imaginilor camerelor sistemelor de supraveghere video cu care erau dotate cele două case.

- Mai multe după publicitate -