Părinți acuzați că au provocat moartea fiicei lor lăsând-o să devină obeză. Mama și-a recunoscut vina în tribunal

- Conținut sponsorizat -

Kaylea Louise Titford, o adolescentă britanică, a fost găsită moartă în pat la locuința familiei sale din Newtown (Țara Galilor) în octombrie 2020, dată la care avea vârsta de 16 ani. Fata ar fi murit din cauza problemelor de sănătate cauzate de obezitatea de care suferea, relatează BBC.

Kaylea Titford, 16 ani, a murit din cauza obezității. Foto: mirror.co.uk

Mama tinerei, Sarah Lloyd-Jones, în vârstă de 39 de ani, și tatăl ei, Alun Titford, în vârstă de 44 de ani, au fost acuzați de omucidere din culpă gravă și de faptul că au provocat moartea unui copil.

Audiați luni, 12 decembrie 2022, în fața unui judecător de la Tribunalul din orașul Mold (Flintshire), din nordul Țării Galilor, Lloyd-Jones și-a recunoscut vinovăția, în timp ce Titford a negat acuzația.

Sarah Lloyd-Jones a recunoscut că a încălcat obligația de a o îngriji pe fiica ei cu dizabilități, conștientă fiind că acțiunile sale vor genera un risc grav și evident de deces.

Sarah Lloyd-Jones, mama adolescentei, și-a recunoscut vina în tribunal. Foto: mirror.co.uk

Judecătorul Rowlands i-a spus lui Lloyd-Jones că „toate opțiunile de condamnare” sunt deschise, dar se va ține cont de pledoaria ei de vinovăție. Ea va fi condamnată anul viitor, după încheierea procesului celui de-al doilea inculpat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În schimb, Titford neagă toate acuzațiile care îi sunt aduse. El se va confrunta cu un proces de două săptămâni, care va avea loc tot la Tribunalul din Mold, în fața judecătorului Jefford, pe 17 ianuarie 2023.

Conform rechizitoriului, între martie și octombrie 2020, Titford nu a reușit să se asigure că dieta alimentară necesară fiicei sale a fost cea corectă, ceea ce a dus la obezitatea morbidă de care suferea Kaylea.

În plus, el nu s-ar fi asigurat că fiica sa făcea suficientă mișcare, că se afla într-o stare igienică și avea un mediu de viață sigur și curat.

De asemenea, instanța a aflat că tânăra a avut „mai multe probleme medicale” de-a lungul vieții, inclusiv „spina bifida” (afecțiune care afectează coloana vertebrală) și că era imobilizată la pat.

Kaylea a fost declarată moartă de paramedici pe 10 octombrie 2020 la ora 8:12, în casa ei din Newtown.

- Continuarea după publicitate -

La acea dată, medicul legist, Graeme Hughes, a amânat ancheta în localitatea Pontypridd, sudul Țării Galilor, până la finalizarea dosarului penal.