O badantă originară din Republica Moldova, care a asistat pe perioada pandemiei o bătrână de 87 de ani din Veneția, a înșelat-o pe aceasta din urmă cu suma de 127.000 de euro, bani pe care i-a primit în mai multe tranșe de-a lungul raportului de muncă.
Potrivit ziarului Il Gazzettino, îngrijitoarea acuzată de înșelăciune se numește Lucia Cojocaru, are 40 de ani și a apărut vineri, 4 noiembrie 2022, în fața judecătorului penal Stefano Manduzio de la Tribunalul din Veneția.
Din cele relatate ieri în sala de judecată reiese că, odată ce au început perioada de lockdown în Italia, bătrâna n-a mai putut fi vizitată de singura sa rudă, fiica ei, care locuiește la Roma. Așadar, ea a fost nevoită să rămână la Veneția numai cu badanta moldoveancă, care a profitat de acest fapt pentru a înșela-o de bani.
Astfel, Cojocaru s-a plâns femeii de 87 de ani că soțul ei, de profesie medic, este ținut prizonier în Afghanistan și are nevoie de foarte mulți bani pentru a-l salva. Bătrâna a rămas impresionată de situația moldovencei și a fost de acord să o ajute cu sume de bani în mai multe tranșe, unele prin transferuri bancare, altele prin reîncărcări Postepay.
De asemenea, îngrijitoarea a rugat-o pe pensionara italiană să nu-i spună nimic fiicei sale de la Roma, iar aceasta din urmă a ascultat-o timp de câteva luni bune. La un moment dat însă, fiica bătrânei a început să aibă unele suspiciuni și a controlat contul bancar al mamei sale, aflând astfel că lipsesc circa 127.000 de euro din el.
Când a întrebat-o pe mama ei ce s-a întâmplat cu banii, aceasta i-a povestit despre situația în care se află badanta ei și că a încercat să o ajute.
Evident, Cojocaru a fost concediată, iar pensionara și fiica ei au depus imediat plângere la carabinieri împotriva acesteia, lucru care a dat startul unei anchete. La terminarea investigațiilor, îngrijitoarea moldoveancă a fost trimisă în judecată, acuzată fiind de eludarea unei persoane incapabile.
Aceasta este apărată în tribunal de avocații Antonio și Gianmarco Bondi, care susțin că nu a existat nicio înșelăciune și că Lucia Cojocaru a fost, la rândul ei, victima unei escrocherii sentimentale din partea unei organizații împotriva căreia a depus și ea plângere.
În cursul dimineții de ieri, pensionara de 87 de ani, care s-a constituit parte civilă asistată de avocatul Andrea Franco, a depus mărturie în fața judecătorului și a povestit cum a fost înșelată, în opinia sa, de badantă.
Fiica bătrânei a fost chemată și ea să depună mărturie și a confirmat cele declarate de mama ei.
Judecătorul a stabilit data următoarei audiențe pentru 20 ianuarie 2023, când vor fi ascultați alți martori.