Adoptată de mică în străinătate, o româncă și-a regăsit părinții după 20 de ani. Acum face un documentar cu povestea sa

Mirabela Vian, o tânără actriță și dansatoare în vârstă de 31 de ani din Franța, cu origini românești, filmează un documentar despre căutarea propriei identități, după ce în 2016 a decis să-și cunoască părinții biologici. Ea și-a petrecut primii șase ani din viață în orfelinatele din România, de unde a fost înfiată în 1997 de o familie franceză din orașul Cherbourg (Normandia).

Născută în nordul României, aproape de granița cu Ucraina, într-o zonă rurală unde locuitorii trăiesc cu o întârziere de câteva decenii față de Franța, Mirabela s-a confruntat în copilărie cu consecințele politicii severe privind natalitatea, impuse de fostul dictator Ceaușescu.

Când Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, lumea a descoperit sute de orfelinate răspândite în toată țara.

Contactată de Ionel, membru al unei congregații catolice din România care a ajutat aproape două mii de copii răspândiți în întreaga lume să-și găsească părinții biologici, Mirabela a ales să și-i întâlnească pe ai ei în urmă cu șase ani.

„Această aventură umană m-a determinat să cunosc mulți oameni din România care au trăit aceeași poveste. Mi-am propus apoi să fac un film documentar în jurul acestor orfani”, a mărturisit Mirabela.

- Continuarea după publicitate -

În afară de părinții săi biologici, tânăra artistă și-a cunoscut și cei șapte frați, precum și pe bunica ei.

Orfelinatele au rămas încă un subiect tabu

Cu camera de filmat în mână, Mirabela a făcut atunci câteva interviuri cu diverse persoane. Practic, abordarea era bună dar, pe de altă parte, a realizat că îi lipsea materialul pentru a pretinde că a realizat ceva care să atragă publicul.

Anii au trecut și tânăra franțuzoaică născută în România și-a dat seama că mulți dintre cei intervievați au devenit artiști ca și ea, actriță, dansatoare contemporană și coregrafă la Paris, unde și-a creat un renume, relatează actu.fr.

Din acel moment, ideea documentarului despre originile sale românești a căpătat o nouă dimensiune. De asemenea, ea vrea să evidențieze relația dintre România și Franța prin artă și cultură.

În acea perioadă, în timpul unui curs de dans predat la Cherbourg, Mirabela l-a întâlnit pe Olivier le Saux, un videograf care lucra la Mogab Productions. Ea i-a explicat acestuia trecutul și proiectul ei. Decizia videografului a fost luată rapid.

De la mijlocul lunii septembrie până la mijlocul lunii octombrie a acestui an, ei au călătorit împreună în România, o țară considerată încă foarte francofilă, pentru a realiza imagini și interviuri altor șapte artiști franco-români.

„Este o aventură plină de satisfacții. 30 de ani mai târziu, subiectul orfelinatelor rămâne încă foarte tabu, în mod inexplicabil. Partea cea mai ciudată este că oamenii de acolo nici măcar nu știu de ce. Oamenii din perioada dictatorială sunt încă la putere, ceea ce probabil explică acest lucru”, a precizat Olivier.

În urma cercetărilor efectuate, cei doi au fost suficient de norocoși să întâlnească o persoană care a avut grijă de Mirabela într-un orfelinat, când era mică, „făcând documentarul și mai interesant”.

În căutare de fonduri

Alte excursii în România sunt planificate pentru luna noiembrie, apoi în întreg anul 2023, pentru o lansare a documentarului care se speră a avea loc în 2024. Fără să fie presați de timp, „un avantaj care poate fi și un dezavantaj”, finanțarea documentarului, ce va dura 52 de minute, a devenit o piedică.

Toate costă, de la bilete de avion, cazare, benzină, etc. Cheltuielile s-au înmulțit. În plus, a fost angajat și un actor, Gerard Picot, pentru a fi vocea povestitorului. „Trebuie plătit și el”, a precizat Oliver.

În ultima lor călătorie, cu o oarecare reticență, au trecut totuși „cu tupeu” pragul ambasadei culturale a Franței la București. „Fără a cunoaște ceva despre noi, ambasadorul a renunțat la o întâlnire pentru a ne primi. Este interesat de idee. Poate ne va putea ajuta”, a spus Mirabela plină de speranță.

Bugetul necesar pentru realizarea documentarului a fost evaluat la 50.000 de euro. O sumă ce poate părea mare la prima vedere, dar necesară pentru a produce un documentar de calitate. Mai ales că primele proiecții ar trebui, dacă totul merge bine, „să intereseze anumite festivaluri sau documentare despre copilărie”.