O româncă plecată din Baia Mare și-a reconstruit viața muncind ca îngrijitoare în Italia și Elveția, după ce a luat drumul străinătății la o vârstă la care multe femei se gândesc deja la odihnă. Anii petrecuți departe de casă i-au adus sacrificii, dar și siguranța că a făcut alegerea potrivită.
Maria a emigrat în 2008, la 53 de ani. În România a lăsat în urmă un soț cu probleme grave legate de alcool și a pornit singură spre o lume necunoscută, fără să știe limba italiană și fără să aibă oameni apropiați în țara în care urma să muncească.
Drumul ei a început în Italia, iar mai târziu a continuat în Elveția, unde a lucrat în domeniul casnic și a avut grijă de persoane în vârstă, unele bolnave sau singure. A fost martoră la ultimele clipe ale unor oameni pe care îi îngrijea și spune că, dincolo de greutatea acestei munci, a întâlnit familii care au tratat-o cu respect. „Am avut mereu noroc de oameni buni”, a mărturisit Maria.
Unul dintre episoadele care au marcat-o profund s-a petrecut la Bellinzona, în Elveția, unde a locuit într-un apartament din centrul istoric al orașului, aproape de granița cu Italia. Acolo a îngrijit-o pe doamna Chichi, o femeie în vârstă care s-a îmbolnăvit și a murit în mai puțin de o săptămână.
Despărțirea a fost dureroasă pentru îngrijitoarea româncă. „Am plâns mult. Parcă ar fi murit mama mea”, a recunoscut Maria. În casa acelei femei, ea spune că nu era tratată ca o simplă angajată, ci ca un om care merita grijă și considerație: „Nici nu mă lăsa să fac curățenie prin casă, pentru asta venea altă femeie, eu aveam doar grijă de ea. Îmi spunea că mai sunt și alte guri care trebuie să mănânce.”
După moartea bătrânei, fiul acesteia nu a grăbit-o să plece. I-a permis să rămână în apartament până când urma să decidă dacă se întoarce în România sau își caută un alt loc de muncă. Când Maria a găsit o nouă slujbă, bărbatul i-a spus că putea lua cu ea orice piesă de mobilier își dorea.
Experiențele ei nu au fost întotdeauna la fel de generoase, însă Maria afirmă că nu s-a confruntat niciodată cu abuzuri în anii în care a lucrat ca menajeră sau îngrijitoare, nici în Italia, nici în Elveția. A auzit despre cazuri de exploatare și rele tratamente în acest domeniu, dar spune că ea a fost ferită de astfel de situații.
Greutățile au venit însă din altă parte. Adaptarea la o țară străină, la reguli noi și la o limbă necunoscută a fost una dintre cele mai mari încercări. „Nu știam niciun cuvânt în limba italiană și la vârsta mea nu era ușor să învăț o nouă limbă”, a recunoscut ea.
În iulie 2011, prin intermediul unei femei cu care se împrietenise în Italia, Maria a făcut pasul spre Ticino, în Elveția. Acolo a descoperit condiții de lucru pe care le-a considerat mai avantajoase. „În Elveția, condițiile de muncă sunt mai bune decât în Italia. Și salariul este mult mai mare”, a mărturisit Maria.
La început, peisajul din jurul Bellinzonei nu i-a adus liniște, ci teamă. „Toți munții ăștia de aici mă înspăimântau. Mi se părea că urmau să cadă peste mine”, își amintește ea. Cu timpul, locul care o apăsa a devenit unul familiar: „Acum îmi plac”.
În Elveția, românca a ajuns să aprecieze nu doar nivelul de trai, ci și relațiile pe care le-a construit cu persoanele îngrijite și cu familiile acestora. A muncit mult, a cheltuit puțin și a pus bani deoparte pentru ziua în care urma să se întoarcă definitiv la Baia Mare.
Maria se descrie ca o persoană retrasă, care nu a căutat distracții costisitoare. „Îmi place să stau în casă sau să merg la plimbare. Am avut întotdeauna foarte puțini prieteni și nu merg niciodată în baruri și restaurante.”
Prin cumpătare, a reușit să cumpere un apartament în orașul ei din nordul României. Economiile strânse și pensia pentru anii munciți în străinătate ar trebui să îi ofere siguranța unei vieți fără griji financiare atunci când va reveni acasă.
Întoarcerea definitivă fusese planificată pentru primăvara anului 2020, însă pandemia de coronavirus i-a schimbat decizia. Maria a preferat să rămână în Elveția și să continue să muncească. „Nu vreau să merg acasă, la noi există o nesiguranță în sistemul de sănătate și risc să mă oblige să stau închisă în casă. Deoarece sunt încă într-o formă fizică bună, chiar dacă am deja 68 de ani, prefer să rămân aici, unde mă simt confortabil și pot continua să lucrez. Așa voi putea economisi și mai mulți bani pentru viitorul meu”, a spus Maria încrezătoare în forțele proprii.
Povestea ei seamănă cu cea a multor românce care au plecat în vestul Europei pentru a-și câștiga demnitatea, independența și un viitor mai sigur prin muncă, disciplină și sacrificii personale.
