Achiziția unei mașini s-a încheiat în mod nefericit pentru doi români în vârstă de 34 și respectiv 40 de ani, care au fost jefuiți în primele ore ale zilei de luni, 26 septembrie, în parcarea unei benzinării de pe autostrada A13, în apropierea localității austriece Gries am Brenner (Tirol), informează Krone.
Deși tranzacția era programată pentru o oră nepotrivită, în jur de ora 1:50 noaptea, cei doi români n-au bănuit nimic din ce avea să li se întâmple și se aflau în locul și la ora stabilită pentru finalizarea cumpărării unui autoturism. Conform propriilor declarații, contactul cu vânzătorul mașinii fusese făcut anterior printr-o platformă de vânzări online. Dar totul s-a dovedit altfel decât conaționalii noștri s-au așteptat.
În timpul negocierilor, deodată, vânzătorul necunoscut a scos un cuțit și l-a amenințat pe cel mai tânăr dintre cumpărători, apoi i-a obligat pe români să-i dea banii destinați cumpărării vehiculului pus în vânzare. S-a urcat grăbit într-o altă mașină, la volanul căreia se afla o altă persoană și a fugit cu banii, o sumă formată din cinci cifre (peste 10.000 de euro).
Totuși, fugarul nu a apucat să ajungă prea departe, deoarece în apropierea parcării „Wipptalerhof”, mașina cu care fugea s-a izbit de o barieră din beton și s-a oprit, după care ocupanții acesteia au coborât și au fugit pe jos într-o direcție necunoscută.
Victimele jafului făcuseră deja apelul de urgență în care au denunțat că au fost jefuiți. Deși căutarea pe scară largă a fost imediat inițiată, cu participarea mai multor patrule de poliție și cu folosirea unei drone, ea nu a avut succes. Investigațiile pentru identificarea hoțului și șoferului complice sunt în plină desfășurare.