Wizz Air va lansa o nouă rută spre Italia. Primul zbor, înainte de sărbătorile de iarnă

Compania low-cost Wizz Air a anunţat că va lansa, începând cu data de 16 decembrie 2025, o nouă rută din România către Italia.

Zborurile vor lega aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava de Treviso, lângă Veneția, şi vor fi operate de trei ori pe săptămână – marţea, joia şi sâmbăta, potrivit unui comunicat trimis presei de compania aeriană.

Inițial, compania intenționa să deschidă o linie Suceava – Veneția, însă planurile au fost ajustate, iar destinația finală este aeroportul Canova din Treviso.

Noua rută face parte din programul de iarnă 2025/2026 al operatorului, care include 16 destinaţii din România spre oraşe europene şi din nordul Africii.

Tot în acest context, Wizz Air va renunța la mai multe zboruri din Capitală: ruta Bucureşti – Leipzig va fi suspendată începând din 12 septembrie 2025, iar legăturile cu Salerno şi Trieste vor fi oprite după 24 octombrie.

Reprezentanții companiei au precizat că pasagerii de pe aceste rute vor fi relocați pe alte zboruri sau vor primi rambursări.

Decizia vine pe fondul unei ajustări a capacității, în condițiile în care Wizz Air a reuşit să crească frecvența pe alte destinaţii populare din rețeaua sa.

Analiştii industriei notează că Suceava devine astfel una dintre puținele baze regionale din România care câştigă o nouă conexiune directă cu nordul Italiei.