Au mai rămas doar câteva zile pentru a putea vizita, la Muzeul Național Roman din Roma, expoziția arheologică „Dacia, ultima frontieră a romanității”, considerată „cea mai mare și valoroasă expoziție românească organizată în afara granițelor României în ultimii 25 de ani”.
Închiderea oficială a expoziției va avea loc pe 21 aprilie. Cu câteva zile înainte am realizat un videoreportaj inedit: trei copii români din Italia ne-au prezentat expoziția și artefactele lor preferate, într-un adevărat tur ghidat.
Luca Marinitu (6 ani), Maria Francesca Vizinteanu (8 ani) și Ambra Bartoletta (9 ani) s-au născut și merg la școală în Italia.
La sfârșit de săptămână, studiază limba română și istoria țării noastre în cadrul cursurilor organizate de Asociația „Villaggio Romeno”.
Duminică, 14 aprilie au mers, împreună cu colegii și învățătoarele, lor să viziteze expoziția „Dacia. Ultima frontieră a romanității”, pentru a afla mai multe despre strămoșii lor.
Astfel, în ciuda vârstei, toți copiii au participat cu mare interes și entuziasm la vizita ghidată de aproape două ore, îndrumați de doamna Maria Lupe, expert în istorie antică.
La sfârșitul turului, în ciuda oboselii, cei trei prieteni au vrut să povestească ce le-a plăcut din cadrul expoziției. Ne-au luat prin surprindere! Așa s-a născut reportajul nostru inedit: un adevărat tur de forță.
Micii protagoniști au parcurs din nou, cu entuziasm, toate secțiunile expoziției. S-au oprit aproape la fiecare vitrină și povestit detalii pe care deseori chiar si cel mai atent vizitator le trece cu vederea.
Pasionați de ce au povestit, ne-au explicat, cu cuvintele lor, proveniența și semnificația diferitelor obiecte. Arme, podoabe, unelte și obiecte de uz comun sau folosite în ritualuri magice, statuete și bijuterii prețioase: am făcut un adevărat salt în trecut, pentru a înțelege cum trăiau populațiile de pe teritoriul Daciei.
Printre piesele descrise se numără: coiful getic de la Coțofenești podoabele în aur masiv din tezaurul de la Pietroasa, cunoscuta „Cloșcă cu puii de aur” sau șarpele Glycon.
Desigur, nu au lipsit confruntările amuzante legate de exponate, anecdotele, chiar și unele abateri de la realitatea istorică! Dar spontaneitatea copiilor au fost molipsitoare. Mai mulți vizitatori, nu doar italieni, au urmărit explicațiile copiilor, le-au mulțumit și i-au aplaudat la sfârșit pentru entuziasmul și cunoștințele lor.
Reportajul / documentar a fost realizat de jurnalista Miruna Căjvăneanu, în limba italiană, în așa fel încât și colegii copiilor, italieni, precum și publicul italian, să poată urmări, virtual, expoziția.
Maria, Luca și Ambra frecventează cursurile în limba română „Școală după Școală”, organizate de către Asociația „Villaggio Romeno” la Pavona și Ostia (lângă Roma), cursuri care au beneficiat în 2023 de finanțare din partea statului român, prin Departamentul Românilor de Pretudinteni.
Context
Expoziția arheologică „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, inaugurată pe 21 noiembrie 2023, rămâne deschisă publicului până la 21 aprilie 2024, cu intrare gratuită pentru cetățenii români și pentru cetățenii Republicii Moldova.
Sunt prezentate peste 1000 de artefacte de la 47 de muzee din România, Republica Moldova și Italia. Expoziția prezintă evoluția istorică a teritoriului actualei Românii cu referite la o perioadă de peste o mie cinci sute de ani (sec. VIII î.Hr. – sec. VIII d.Hr).
Potrivit organizatorilor, în primele trei luni, expoziția s-a bucurat de un număr important de vizitatori – 45.000.
Expoziția este organizată de Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Ministerul Culturii din România, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania și Ministerul Culturii in Italia.