După ce în seara zilei de ieri, 7 ianuarie, în provincia Cuneo, românca Cristina Constantin era accidentată mortal de o mașină în tip ce traversa strada pe trecererea de pietoni, astăzi, o altă femeie română, Violeta Hurmuz, și-a găsit sfârșitul pe străzile italiene.
S-a întâmplat la San Bonifacio, în provincia Verona, un alt accident fatal în care o româncă și-a pierdut viața, astăzi după-amiază la ora 17:30, când o camionetă condusă de un bărbat de 60 de ani a lovit în plin și a ucis-o pe loc pe Violeta Hurmuz, o femeie română în vârstă de 54 de ani. Femeia, care locuia cu nepoata ei, tocmai ieșise dintr-un bar unde cumpărase un loz și se întorcea acasă, relatează corrieredelveneto.it.
La fața locului s-au prezentat imediat operatorii sanitari de la serviciul 118 care au încercat în zadar să o resuscite dar femeia a decedat pe loc din cauza impactului puternic. Investigațiile sunt efectuate de către poliția locală din San Bonifacio care a pus sub acuzare șoferul camionetei pentru ucidere din culpă.
Despre Cristina Constantin, îngrijitoare română, mamă a doi copii, ucisă ieri seară când traversa strada pe trecerea de pietoni, puteți citi aici.