Verona – 16 adolescenți de cetățenie maghiară morți într-un accident pe autostrada A4.

- Conținut sponsorizat -

Accident dramatic pe autostrada A4, în zona Verona Est, în jurul orei 23 de ieri, 20 ianuarie, 2017, când un autobuz plin cu adolescenți de cetățenie maghiară, care se întorcea din Franța și se îndrepta spre Ungaria, s-a izbit de stâlpul unui pod, impactul provocând astfel un incendiu, la bordul autobuzului, care s-a soldat cu 16 morți și 39 de răniți, aproape toți adolescenți între 14 și 18 ani, scrie ANSA.it

În autobuz călătoreau 55 de persoane, dintre care 16 adolescenți, care au decedat în incendiu, iar alte 39 de persoane au fost rănite. Răniții au fost transportați de urgență la spitalele Borgo Trento și Borgo Roma din Verona iar multe dintre familiile adolescenților care călătoreau în acel autobuz sunt în drum spre Italia. Corpurile celor 16 adolescenți morți au fost extrase complet carbonizate din autobuzul incendiat, ceea ce va face foarte dificilă identificare acestora de către familie.

Printre cele 55 de persoane se aflau și cei doi șoferi ai autobuzului dar și un profesor de educație fizică. Despre cei doi șoferi nu s-a menționat cum că ar fi printre victimele decedate, iar despre profesorul de educație fizică, se relatează că acesta s-a comportat eroic, intrând în autobuzul în flăcări de mai multe ori pentru a salva adolescenții în pericol. Acesta a suferit și el arsuri profunde, majoritatea în zona spatelui.

Poliția stradală din Verona, împreună cu două echipe de la Criminalistică din Verona și Padova, investighează posibilele cauze ale accidentului, dar în momentul de față, ipoteza cea mai probabilă pare a fi o problemă la una dintre roțile autobuzului, problemă semnalată chiar și de un șofer de camion cu 30 de km înainte de locul accidentului, relatează ANSA.