Noi proteste împotriva Ordonanţelor privind graţierea şi modificarea Codului Penal sunt anunţate duminică după-amiază, atât în marile oraşe din ţară, cât şi în diaspora. În Capitală protestatarii se vor întâlni, la ora 17.00, în Piaţa Universităţii, urmând să pornească în marş către Palatul Victoria, de la ora 18.00.
Românii din Italia și-au anunțat solidaritatea cu protestele din țară, organizându-se în acest scop, duminică, 5 februarie, mai multe manifestații în marile orașe din Peninsulă.
Roma – Nu legii grațierii și amnistiei
Duminică, 5 februarie, între orele 16.00 și 18.00, Piazza del’Esquilino.
Detalii din eveniment: „Acesta este un eveniment organizat în urma modificărilor făcute de Guvernul României a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.
Nu este o manifestație politică! Este o manifestație despre principii morale.
Evenimentul va fi anulat dacă Guvernul respectă principiile și valorile democrației și retrage ordonanțele.
Dacă nu, ne întalnim în piață duminică (Santa Maria Maggiore, de la obelisc spre via Cavour) Metrou A Termini, metrou B Cavour.”
Torino – Protest împotriva demolării statului de drept. Nu corupției!
Duminică, 5 februarie, între orele 16.00 și 20.00, în fața Consulatului General al României, via Ancona 7, 10152
Detalii din eveniment: „Dacă vă pasă încă cât de cât de țara noastră, nu o lăsați să se distrugă chiar in halul acesta, suntem furați de cei ce ar trebui să aibă grijă să nu se întâmple asta, își fac legi ca să fure cât mai mult, dorm. beau. mănâncă și se distrează pe banii noștri, noi tragem ca robii pt. copiii noștri să le oferim strictul necesar în timp ce ai lor se scaldă în bani și lux, mașini scumpe etc fără nici un strop de sudoare sau merit !
Vino și spune NUUUUUUUUU , NU ordonanței ce le permite să fure ! Nu obrăzniciei de care dau dovadă paraziții ăștia de la guvern !
Vino si protestează in fata consulatului român din TORINO
Asta nu mai e hoție, de acum ăștia trec la tâlhărie!”
Milano – Milano este împotriva schimbării codului penal
Duminică, 5 februarie, între orele 15.00 și 18.00, în fața Consulatului General al României, via Gignese, 2, 20148.
Detalii din eveniment: „În noaptea de luni spre marți guvernul PSD, în frunte cu prim-ministrul Grindeanu, a adoptat ordonanțele de urgență care alterează codul penal și scot din pușcărie infractorii cu dosare penale! Mișelește! Pe ascuns! La ora 21.00! Nu se mai poate accepta această batjocură! După ce două week-end-uri la rând au ieșit în stradă peste 400.000 de români!
Avem la dispozitie 9 zile pentru a pune presiune pe ei să-și retragă ordonanța de urgență.
Haideți să ne implicăm și să-i susținem pe cei care în acest moment protestează în România! Diaspora solidară cu cei din țară!”
Românii din Italia reprezintă o resursă importantă pentru economia României.
Despre românii din diaspora se vorbește rar. Se amintește de ei în preajma alegerilor atunci când stau la coadă pentru a vota, sau de Crăciun, când umplu mașini întregi cu de toate și se întorc în țară. Și mai apar din când în când și prin statisticile care vorbesc de banii pe care îi trimit în România.
Dar diaspora românească este în momentul de față o forță economică, după migrația masivă, mai ales după aderarea la UE, când mulți români au beneficiat de dreptul la liberă circulație a persoanelor și a lucrătorilor.
În 2015 doar, suma totală a veniturilor declarate de cetățenii români în Italia, de exemplu, a fost de 5,6 miliarde de euro, potrivit Raportului anual cu privire la situația străinilor din Italia, intitulat „Dossier Statistico Immigrazione 2016” iar 3,2 miliarde de euro s-au trimis în țară.
Acestea sunt însă sume care au intrat în ţară prin canale care pot fi monitorizate, transferuri bancare sau prin intermediul companiilor specializate, volumele reale fiind mai mari. Neapelând toți românii la canale oficiale pentru a-și trimite banii, foarte multe tranzacții nu sunt fiscalizate.
Românii care sunt plecați din țară ezită să se întoarcă în România atât din cauza nivelului scăzut al salarizării, cât și din cauza calității unor servicii publice din România, cu toate că mulți dintre cei plecați au acumulat deja capital financiar, intelectual, profesional suficient ca să poată să se descurce și acasă.
Aceștia, s-au obișnuit cu un anumit standard al serviciilor publice din afară la nivel de educație, de sănătate, de calitatea administrației publice și își doresc, dacă se întorc și decid să-și investească capitalul pe care îl au, inclusiv cel uman, personal, să fie siguri că pot să-și asigure un viitor decent pentru ei și pentru copiii lor.