Un român din Italia și-a îndeplinit visul: A deschis propria sală de sport

Sâmbătă, 26 octombrie, s-a desfășurat a doua ediție a Fighting Challenge Ultimate Arena, sub patronajul Primăriei.

Evenimentul a oferit un spectacol cu meciuri incendiare de K1, Muay Thai (kids, light și full contact), începând cu ora 10:00, iar după amiaza au avut loc meciurile de box, începând de la ora 17:00.

Ziua dedicată sportului s-a încheiat cu revenirea în ring a lui Cristian Arvelo, care a susținut un meci de box profesionist pe distanța de șase reprize, câștigând în final.

senza titolo (141 di 142)
Cristian Arvelo, al treilea din stânga, antrenat de românul Lucian Danilencu și Vito Seritela. Sursa foto: Mihai Bursuc

Arvelo este antrenat de Lucian Danilencu și Vito Seritela, din echipa Ultimate Arena Fight & Fit. La eveniment a fost prezent și viceprimarul orașului Moncalieri, Davide Guida.

senza titolo (34 di 142)
Lucian Danilencu și viceprimarul din Moncalieri, Davide Guida. Foto: Mihai Bursuc

Antrenorul român de box Lucian Danilencu, în vârstă de 42 de ani, și-a petrecut copilăria și adolescența între comuna tulceană Pardina și municipiul Tulcea

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

A început să practice sportul la vârsta de 15 ani, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Pănuță.

Deși avea rezultate bune, la 19 ani a decis să abandoneze Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași. Atras de visurile tinereții și inspirat de poveștile prietenilor, a plecat din țară.

S-a stabilit la Torino, unde locuiește și în prezent. După ce și-a asigurat stabilitatea financiară (a lucrat la un bazin de înot), a reluat activitatea sportivă antrenându-se intens (9-10 antrenamente pe săptămână) și participând la diverse competiții, inițial pe plan local, apoi național și internațional.

A participat la competiții precum Thaiboxemania, Oktagon, KOK, Golden Glory, Superkombat etc., obținând rezultate importante: a fost campion național, apoi campion european WKN, iar în final a câștigat titlul mondial și emblema ISKA (cea mai importantă la nivel mondial).

„Nu a fost nimic ușor. Ziua mea era împărțită între 8 ore de muncă la bazin, 7-8 ore în club (unde lucram), 4-5 ore de somn și cel puțin două antrenamente zilnic. Cu siguranță, dacă aș fi avut vreun sprijin moral și financiar, aș fi reușit să fac mult mai multe și să mă concentrez pe sport.

- Continuarea după publicitate -

Dar, din cauza efortului prelungit, de câțiva ani sunt nevoit să refuz multe competiții din cauza problemelor la coloana vertebrală, care nu îmi mai permit să am același ritm ca înainte”, a mărturisit Lucian Danilencu.

În prezent, pe lângă locul de muncă de la bazin, se ocupă de antrenarea și formarea tinerilor și poate spune cu mândrie că face ceea ce îi place: îi ajută pe viitorii sportivi prin experiența sa de ring și de viață.

senza titolo (142 di 142)
Lucian Danilencu în centrul imaginii. Sursa foto: Mihai Bursuc

Și-ar dori foarte mult ca, în viitor, sportivii care fac numeroase sacrificii, să nu mai fie nevoiți să aibă încă două-trei joburi pentru a se întreține.

„Recent, am reușit să-mi îndeplinesc unul dintre vise și să deschid o sală de sport completă, Ultimate Arena Fight & Fit, situată pe Via Vincenzo Bellini 24, în Moncalieri (zona Piazza Bengasi), unde se pot practica discipline precum box, K1, Muay Thai, MMA, bodybuilding și crossfit.

- Continuarea după publicitate -

Am reușit să creez un spațiu unic, o sală completă, deoarece, în timpul antrenamentelor, mi-a lipsit un centru în care să fac pregătirea specifică pentru sportul practicat și trebuia să merg în mai multe centre pentru că lipseau antrenamentele cu greutăți și pregătirea atletică.

Am gândit-o astfel încât cei ce vin din spate să nu mai fie nevoiți să piardă timp și bani mergând în mai multe săli pentru a urma întregul ciclu de pregătire necesar”, a declarat conaționalul nostru.

senza titolo (13 di 142)
Lucian Danilencu antrenând un tânăr pugilist. Foto: Mihai Bursuc

Românul Lucian Danilencu este un exemplu de determinare și pasiune pentru sport, care a reușit să depășească obstacolele și să își construiască un parcurs remarcabil.

Prin toate experiențele sale – de la sacrificiile personale până la titlurile internaționale și, mai recent, visul împlinit de a crea un spațiu complet de antrenament pentru viitorii sportivi – Lucian demonstrează că succesul nu este un drum ușor, dar este accesibil celor care își dedică viața pasiunilor lor.

- Continuarea după publicitate -
senza titolo (6 di 142)
Lucian Danilencu la Ultimate Arena Fight & Fit, situată pe Via Vincenzo Bellini 24, Moncalieri (zona Piazza Bengasi), unde se pot practica discipline precum box, K1, Muay Thai, MMA, bodybuilding și crossfit. Sursa foto: Mihai Bursuc

Cu o carieră impresionantă și cu dorința de a transmite mai departe cunoștințele acumulate, el contribuie activ la formarea unei noi generații de sportivi dedicați și inspirați.

Sala Ultimate Arena Fight & Fit nu este doar un loc de antrenament, ci și un simbol al ambiției și dedicării, oferind tinerilor o platformă de dezvoltare pentru a-și atinge propriul potențial.

- Mai multe după publicitate -