Un român din Italia și-a bătut vecinii cu coada măturii. Soția a participat și ea la agresiune

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 50 de ani, rezident în Ancona, regiunea Marche, și-a atacat vecinii peruani cu o coadă de mătură în timp ce aceștia pregăteau un grătar în grădina lor. Soția și soțul au cerut ajutorul polițiștilor, relatează Cronache Ancona.

Victimele, originari din Peru, își petreceau ziua pregătind mâncare la grătar, când vecinul lor român, fără niciun avertisment prealabil, a început să le adreseze insulte, pentru ca apoi să treacă la violență fizică, folosind o coadă de mătură ca armă împotriva lor.

Bărbatul român a fost văzut de trecători pe strada De Gasperi cum o lovea pe vecina lui cu un baston și au alertat forțele de ordine.

Polițiștii au ajuns imediat la locul indicat și atenția le-a fost imediat atrasă de o femeie care, gesticulând, cerea ajutor.

Femeia, de aproximativ 45 de ani, a relatat că a fost lovită cu un baston de un bărbat, vecinul ei de casă. Ea le-a povestit agenților că acesta mai întâi l-a agresat verbal pe soțul ei și apoi a l-a lovit cu un baston, mai precis, cu o coadă de mătură.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Soțul femeii pregătea carne pe un grătar împreună cu ea, la câțiva metri de locuința agresorului și nu înțelegea motivele pentru care fusese atacat.

Bărbatul peruan a explicat în detaliu polițiștilor că, în timp ce era ocupat cu grătarul, vecinul român s-a apropiat și, inițial, i-a răsturnat grătarul pe jos.

Apoi au început loviturile cu bastonul. Ulterior, a fost agresată și femeia, mai întâi verbal și apoi și ea cu coada de mătură.

La dispută a participat și soția agresorului care, verbal, s-a luat de cealaltă femeie.

După ce au restabilit calmul și au chemat la fața locului personalul sanitar care a oferit primele îngrijiri victimelor, bărbatul român a fost ulterior dus la secția de poliție, unde a fost denunțat pentru leziuni corporale agravate.