Un accident de muncă deosebit de grav s-a înregistrat astăzi în Sicilia, provincia Trapani, la Castellammare del Golfo, unde un muncitor român a murit zdrobit de o macara iar fratele său se află la spital în condiții grave, informează Repubblica.
Francisc Păuleț, de 36 de ani, și-a pierdut viața, iar fratele său în vârstă de 27, a fost transportat cu elicopterul, în condiții grave, la spitalul Civico din Palermo.
Dinamica accidentului a fost examinată de carabinierii care au intervenit imediat la fața locului.
Conform unei prime reconstituiri, brațul macaralei a cedat instantaneu ucigându-l pe loc pe Francisc Păuleț și rănindu-l grav pe fratele său. Cei doi lucrau împreună astăzi în zona Fraginesi la anumite lucrări private de construcții.
Sunt în curs de desfășurare investigații suplimentare efectuate de Carabinieri din Alcamo.