Tânărul român luat de ape în Italia a fost găsit mort. Se strâng bani pentru repatriere

- Conținut sponsorizat -

Căutările lui Raul Cristian Lăcătușu, băiatul român în vârstă de 23 de ani dispărut luat de ape în timp ce se afla cu prietenii la pescuit, au durat șapte zile. Tânărul nostru conațional a fost găsit duminică după-amiază, 12 mai. Trupul său fără viață a fost recuperat la Marengo (Mantova) din apele fluviului în care a dispărut în ziua de 5 mai, cu o săptămână în urmă.

Raul Cristian Lăcătușu se afla la pescuit cu alți patru prieteni. S-au adăpostit din cauza ploii în mașina parcată pe malul canalului și au adormit, iar autoturismul a alunecat încet, încet, în apele reci ale fluviului Mincio. Cristian nu a mai reușit să se salveze, a fost înghițit de ape și dus de curenții puternici. Corpul băiatului, care a fost transportat la spitalul din Mantova, a fost identificat de sora și de tatăl său. Joi, 16 mai, acesta va fi dat familiei în vederea organizării funeraliilor, iar rudele și-au exprimat dorința de a-l înmormânta în România, scrie veronasera.it

Asociația „Casa Dacia” din Valeggio sul Mincio (Verona) organizează o strângere de fonduri în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al românului nostru, care doar la 23 de ani și-a pierdut viața într-un mod teribil și neașteptat.

Persoanele care doresc să contribuie la cheltuielile de repatriere ale sicriului care îl va duce acasă pe Cristian, pot dona până joi, 16 mai, la magazinul românesc al asociației „Casa Dacia”, situat în Via Marconi, numărul 5, din Valeggio sul Mincio.