Tânăr român venit din străinătate, înecat sub ochii prietenilor. Își petrecea concediul în România

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr român de 19 ani, abia venit din Germania și aflat în vizită la rude, și-a pierdut viața înecându-se în râul Târnava Mică, din județul Mureș. Împreună cu prietenii a decis să se răcorească în râu, deși niciunul dintre ei nu știa să înoate.

„Făcea baie și l-a tras vârtejul jos, la fund”, a povestit un martor la incident citat de Observator. Operațiunile de căutare ale scafandrilor și pompierilor s-au întins pe durata a peste două ore.

„S-au efectuat căutări aproximativ două ore, alături de echipajul de la Salvamont, care a efectuat căutări pe fundul apei”, a declarat Alexandru Ghidiu, ISU Mureș.

photo_2023-07-06_12-32-16

„Vizibilitatea e zero. Abia îţi vezi mâinile. Deci, nu este vizibilitate. Am avut noroc că s-a rezolvat repede. A fost exact acolo unde s-a presupus că o să fie”, a spus Ioan Călușer, de la Salvamont Mureș.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânărul, originar din localitatea Ţigmandru, a mers în Bălăușeri alături de mai mulți prieteni cu intenția de a se răcori în apele râului. Din păcate, niciunul dintre ei nu știa să înoate și nu l-au putut ajuta atunci când s-a dus la fundul apei.

Unchiul victimei a relatat cu tristețe: „Mi-e nepot. Au venit cu căruța aceea. S-au hotărât ei, tineretul, să facă baie. Și l-a tras curentul”.

Rudele băiatului sunt revoltate. Ele și-au exprimat indignarea față de lipsa măsurilor de prevenție din partea autorităților, care nu au afișat nici măcar o plăcuță de avertizare cu privire la pericolul înotului în acel râu. „Au murit mulți oameni aici, de ce nu se pune interdicție?”

Autoritățile au deschis o anchetă.

Tânărul în vârstă de 19 ani lucra în Germania și sosise în țară sâmbăta trecută. Membrii familiei sale se pregătesc acum de înmormântare.