Tânăr român din Italia salvat de carabinieri de la înec după ce alunecă și cade în apa unui canal

- Conținut sponsorizat -

S-a întâmplat în cursul zilei de astăzi, în localitatea Camposampiero din provincia Padova, unde un tânăr român de 28 de ani a riscat să-și piardă viața după ce a alunecat și a căzut în apa rece a canalului Vandura.

Potrivit televiziunii locale Rete Veneta, bărbatul român se plimba pe Riviera San Marco atunci când și-a pierdut echilibrul și a căzut în apele reci ale canalului Vandura. A încercat apoi să iasă la mal dar, nereușind, a început să strige după ajutor.

Din fericire, un trecător l-a văzut și a sunat imediat la 112, iar în scurt timp o patrulă a carabinierilor a sosit la fața locului. Fără să stea prea mult pe gânduri, unul dintre cei doi carabinieri a sărit în apă și l-a scos la mal pe tânărul nostru conațional, care era la capătul puterilor.

Între timp a sosit la fața locului și o ambulanță, iar personalul medical i-a oferit îngrijiri medicale tânărului român, apoi l-a condus la spital unde a rămas sub supravegherea medicilor pentru câteva ore.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI