Sute de tone de deșeuri transportate din Italia în țara noastră abandonate în depozite ilegale

- Conținut sponsorizat -

Sute de tone de gunoaie duse ilegal din Italia în țara noastră au fost descoperite în grajdurile părăsite ale unor foste Cooperative Agricole de Producţie (CAP) de pe raza comunelor Ineu și Vadu Crișului din judeţul Bihor, informează Adevărul.

Garda de Mediu din România, în urma unei sesizări din partea primarului din Ineu, Dumitru Togor, a descoperit 700 de tone de deşeuri rezultate din hârtie, cartoane, textile și cauciuc, importate ilegal din Italia.

Baloturile de deşeuri au fost mascate cu baloţi de paie pentru a nu fi obervate, dar unul dintre oamenii care locuiesc în comuna Ineu a filmat „muntele” de baloţi din material textil şi a trimis înregistrarea autorităţilor, solicitând intervenţia primarului localităţii.

În urma anchetei s-a constatat că au avut loc cel puțin un număr de 33 de transporturi de astfel de deșeuri care ar fi urmat să fie arse sau reciclate într-o fabrică de ciment din Bihor, iar cele din cauciuc ar fi trebuit să ajungă în Republica Moldova. Numai că în realitate gunoaiele au ajuns în depozite clandestine unde au fost abandonate.

Două firme româneşti au semnat contracte cu furnizorii gunoaielor din Italia. „Românii le-au luat, au trecut în acte în fals că le duc la ardere sau reciclat, au închiriat terenuri şi le-au abandonat acolo”, a declarat o persoană implicată în anchetă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Comisarii de la Garda de Mediu au depus prima sesizare penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva unei firme care a fost sancţionată cu 60.000 de lei, amenda maximă, pentru desfăşurarea de activitate fără autorizaţie de mediu, colectare şi depozitare deşeuri. „Azi (marţi, 18 februarie – n.r.) s-a terminat controlul şi în depozitul clandestin din localitatea Vadu Crişului, care s-a soldat cu un nouă sesizare şi o nouă amendă, tot de 60.000 lei”, a specificat Mihai Togor, şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Bihor.

Foto articol: Laura Gal

- Mai multe după publicitate -