Pasagerii zborului QR161 Qatar Airways, care a decolat de la Doha (Qatar) cu destinația Copenhaga (Danemarca), au trăit momente de coșmar la puțin timp după decolare. Zborul a fost operat de un Boeing 787-8 Dreamliner cu codul de înregistrare A7-BCO.
Potrivit ziarului britanic Mirror, pasagerii au țipat îngroziți și unii chiar au vomitat în timp ce aeronava se prăbușea efectiv către mare în urma unei gafe făcute de unul dintre piloți.
Doar experiența și gândirea căpitanului, după ceea ce se pretinde a fi o greșeală a copilotului său, a salvat sute de oameni de la o moarte sigură.
Avionul a părăsit pista 16L a aeroportului internațional Hamad din Doha în jurul orei locale 02:00 din noaptea de 10 ianuarie 2023, și a început urcarea standard, făcând un viraj la stânga spre est.
Avionul a urcat la peste 560 de metri, dar apoi a început să piardă brusc din altitudine și nu a fost vorba doar de câțiva metri, ci mai degrabă avionul a început o coborâre abruptă.
Aeronava a pierdut astfel peste 300 de metri din altitudine în numai 24 de secunde, coborând la aproape 260 de metri înălțime deasupra nivelului mării.
Piloții au reușit însă să redreseze aeronava și au continuat zborul spre Copenhaga. Avionul a aterizat apoi fără incidente, la șase ore și două minute după decolarea din Doha.
Aflat în afara serviciului, Lucas Andersson, un controlor de trafic aerian se afla la bord cu familia sa când a observat ceva în neregulă la începutul călătoriei.
Avionul s-a prăbușit brusc și apoi panica a pus stăpânire pe pasageri, după ce a început să piardă din înălțime cu o rată de peste 15 metri pe secundă.
Rapoartele susțin că primul ofițer (copilotul) avea controlul și zbura manual, fără sprijinul computerului automat de bord „Flight Director”.
Înainte de acțiunea salvatoare a comandantului de zbor, avionul se afla la doar 260 de metri de suprafața mării. Mai exact, pe pasageri îi despărțeau numai 17 secunde de impactul cu valurile oceanului.
A Qatar Airways 787 descended to just 800 feet shortly after take off from Doha in early January. Review and download data from the flight at https://t.co/K65b11Ew65 pic.twitter.com/2MXuAvc3DB
— Flightradar24 (@flightradar24) February 8, 2023
Andersson a declarat pentru publicația Daily Mail: „După aproximativ 70 de secunde de la începutul zborului și parcă de nicăieri, s-a auzit un zgomot puternic în timp ce avionul trecea de la o altitudine superioară la una foarte inferioară.”
Controlorul de trafic aerian a dezvăluit că oamenii din incinta cabinei au țipat și o persoană a vomitat în timp ce aeronava se îndrepta către ocean.
El a mărturisit că a fost realmente îngrozit, dar a făcut tot posibilul să rămână calm de dragul familiei sale.
„Mi-a trecut prin minte că asta este, ne prăbușim. A fost foarte înfricoșător. Am avut senzația că avionul a fost aruncat efectiv către sol”, a adăugat Andersson.
Un raport de acum doi ani a dezvăluit că Boeing Dreamliners se numără printre cele mai sigure avioane din lume.
Qatar Airways a confirmat incidentul într-o declarație oficială, în timp ce investigația lor continuă.
„Qatar Airways este la curent cu un eveniment legat de zborul QR161 care operează de la Doha la Copenhaga pe 10 ianuarie 2023. A fost sesizat imediat autorităților și se efectuează o anchetă internă.
Compania aeriană respectă cele mai stricte standarde de siguranță, instruire și raportare și lucrează pentru a aborda orice constatări în conformitate cu normele din industrie”, a declarat Qatar Airways.
În ciuda incidentului terifiant, aeronava și-a continuat călătoria către Copenhaga. Cu toate acestea, groaznica experiență trăită de pasageri a avut un final pozitiv. Zborul a aterizat cu 23 de minute mai devreme decât era programat.