Italia: Steagul României și o lumânare aprinsă de un român la locul accidentului aviatic în care 8 persoane și-au pierdut viața

- Conținut sponsorizat -

„Eu sunt Ivan și locuiesc la Milano de 28 de ani”, acesta a fost răspunsul bărbatului român care s-a prezentat astăzi cu un steag tricolor și o lumânare la locul tragediei în care 8 persoane și-au pierdut viața duminică, 3 octombrie, după ce avionul la bordul căruia se aflau s-a prăbușit peste o clădire.

Imaginile video au fost surprinse de Vista Agenzia Televisiva Nazionale:

Șapte dintre cele 8 victime ale accidentului aviatic aveau și cetățenia română. Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani pilota avionul de mici dimensiuni, iar alături de el se aflau soția sa, Dorotea Petrescu Balzat, de 65 de ani și fiul lor, Dan Ștefan Petrescu, de 30 de ani.

La bordul aeronavei Pegasus Pc-12 se mai afla o tânără familie formată din italianul Filippo Nascimbene (33 de ani), soția sa, Claire Stephanie Caroline Alexandrescu (34 de ani) și copilașul lor născut la Milano, pe 16 ianuarie 2020.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O altă victimă este Miruna Anca Wanda Lozinschi (65 de ani), mama lui Claire Stephanie Caroline Alexandrescu. Cea de-a opta victimă este Julien Brossard, de 36 de ani, un prieten canadian al lui Dan Ștefan Petrescu.

Un român aprinde lumânări la locul tragediei de la San Donato Milanese. Captură video

Ivan, care locuiește în apropiere de locul unde s-a petrecut tragedia, a dus cu el la locul tragediei un steguleț tricolor și o lumânare pe care a aprins-o în memoria victimelor: „Nu trebuie să fim neapărat rude pentru a face asta, trebuie să fim alături de familiile celor decedați, indiferent de naționalitatea lor”, a spus el reporterilor prezenți la fața locului.

Un român a aprins lumânări și a dus un steguleț tricolor la locul tragediei de la San Donato Milanese. Captură video

Între timp au apărut noi informații despre accidentul aviatic de la periferia orașului Milano

Avionul a decolat de pe aeroportul Linate și se îndrepta spre Olbia (Sardinia). La puțin timp după decolare pilotul a menționat turnului de control „o deviere din cauza vremii nefavorabile”, dar ar fi încercat și să revină pe aeroportul de unde decolase.

Este ultimul schimb de mesaje între pilotul avionului și turnul de control de la Linate, informează La Stampa.

- Continuarea după publicitate -

O frază care ar explica „devierea” de la traseul inițial

După decolare, avionul și-a urmat corect traseul, trecând peste Idroscalo și Segrate, apoi, în loc să continue spre sud, spre Sardinia, și-a schimbat ruta. Această schimbare a declanșat un schimb de mesaje cu turnul de control, care a cerut explicații. Solicitarea pilotului, convenită cu turnul de control, a fost de „o deviere ușoară” din cauza vremii nefavorabile.

La aproximativ trei minute de la decolarea (la ora 13.04) de pe aeroportul Linate, aeronava, care ar fi trebuit să atingă o altitudine standard (conform indicațiilor de pe ruta de plecare) de 5.000 de picioare, în timp ce se afla la o altitudine de aproximativ 3.500 – 4.000 de picioare, a continuat să vireze anormal spre dreapta, arată Centrul de control radar din Linate, care se ocupă de traficul pe cerul din nord-vestul Italiei.

Avionul s-a prăbușit peste o clădire în curs de renovare și a declanșat un incendiu. Martorii susțin că motorul luase foc în timp ce aeronava era în aer.

- Mai multe după publicitate -