Șofer român din Italia – Doi subofițeri de la Garda de Finanțe judecați după ce i-au tamponat mașina

- Conținut sponsorizat -

Doi subofițeri din cadrul Gărzii de Finanțe italiene sunt judecați de către Tribunalul din Marsala, provincia Trapani (Sicilia), după ce s-au făcut vinovați că au tamponat cu mașina de serviciu pe cea a unui cetățean român, solicitându-i apoi acestuia să plătească despăgubiri. Împotriva militarilor italieni procurorul a cerut o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 8 luni.

Procurorul Giulia D’Alessandro a cerut o sentință de doi ani și opt luni de închisoare pentru doi subofițeri de la Garda de Finanțe, chemați la judecată în fața Curții de la Marsala, informează Gazzetta del Sud.

InculpațiI sunt sergentul Vincenzo Ditta, în vârstă de 56 de ani, și brigadierul Gaetano Span, de 61 de ani, fost comandant și adjunct al comandantului unității di Pantelleria. Cei doi militari sunt acuzați că au tamponat cu mașina de serviciu pe cea a unui român, Paul Ferdelas, apoi solicitându-i acestuia să plătească tot el despăgubiri.

Faptele datează din iunie 2014 iar ancheta care s-a efectuat între timp a dovedit cele relatate mai sus. Paul Ferdelas locuiește în Sicilia împreună cu soția și cei 3 copii ai săi. Lucrează pentru o companie de construcții, iar pe data de 17 iunie, 2014, mașina sa, un
Volkswagen Touran, a fost tamponată de un Fiat Panda la volanul căreia cei doi subofițeri italieni efectuau serviciul pe străzile din Pantelleria.

După tamponamentul care a avut loc, provocat de militarii italieni, abuzând de rolul și funcția pe care o dețineau, i-au pretins tot românului nostru despăgubiri pentru daune, ba chiar amenințându-l printre altele, potrivit acuzatorilor, că vor face astfel încât Paul Ferdelas să fie „expulzat” de pe insulă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Procesul continuă cu cei doi subofițeri italieni la bara acuzaților.