Un șofer român de TIR, a cărui dispariție fusese semnalată în urmă cu câteva zile, a fost găsit mort în această dimineață de 11 iunie 2024 pe plaja Spinicci din localitatea italiană Tarquinia, în provincia Viterbo din Lazio.
Trupul neînsuflețit al conaționalului nostru, aflat într-o stare avansată de descompunere, saponificat și lipsit de un braț, era aproape imposibil de recunoscut.
Poliția din Tarquinia, ajunsă la fața locului pentru primele investigații, a găsit portofelul bărbatului în buzunarul din spate al pantalonilor săi.
Astfel, s-a confirmat că este vorba despre un șofer român de TIR dispărut de pe un feribot care venea din Barcelona și avea destinația Civitavecchia. Anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi căzut de pe acel feribot.
La sosirea în portul Civitavecchia, TIR-ul său a fost găsit încuiat în cala de marfă, iar proprietarul era de negăsit.
Mijlocul de transport a fost ulterior îndepărtat de pe feribot, informează Etruria News.
Conform investigațiilor desfășurate în urma dispariției, se pare că ar fi avut loc o discuție sau o ceartă la bordul feribotului, însă aceste detalii rămân în sfera ipotezelor și a zvonurilor răspândite în port.
Cadavrul a fost pus sub sechestru de Procuratura din Civitavecchia, care a dispus efectuarea unei autopsii pentru a stabili cauzele exacte ale morții.
Lipsa brațului nu reprezintă un mister, fiind atribuită stării de descompunere și acțiunii peștilor.
În prezent, autoritățile au demarat o anchetă pentru a determina dacă există alte circumstanțe în spatele acestei morți, investigând posibilitatea unui gest extrem sau alt tip de tragedie.