Poliția rutieră din localitatea italiană Vipiteno, provincia Bolzano, a arestat în cursul zilei de ieri, 4 aprilie 2019, un șofer român aflat la volanul unui TIR care transporta marfă din Germania în Italia. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, avea o condamnare pe numele său din anul 2008, dar și o amendă de plătit în valoare de 22.000 de euro.
Conform celor relatate de ziarul local Alto Adige, agenții de poliție au oprit TIR-ul pentru un control de rutină, dar când au verificat datele șoferului aceștia au constatat că bărbatul român era destinatarul unui mandat de arestare pentru o condamnare cu închisoarea de 2 ani și 9 luni în urma unei sentințe pronunțată în anul 2008. Totodată, bărbatul mai avea de plătit și o amendă de 22.000 de euro.
Șoferul român se pare că primise acea condamnare acuzat fiind de favorizarea imigrației clandestine, mai scrie sursa citată. Bărbatul a fost astfel pus sub arestat și transferat apoi la penitenciarul din Bolzano.