Jaful a avut loc în casa unei familii de cetățenie română situată în via Arioste din localitatea Bagnolo di Po, provincia Rovigo, în această dimineață de luni, 22 mai 2017.
Potrivit anchetatorilor, părinții copilului au ieșit din casă în jurul orei 8:00 pentru a pleca la muncă, lăsând copilul în locuință, în așteptarea autobuzului care urma să-l ducă la școală, așa cum se întâmplă în fiecare dimineață.
Dar la numai câteva minute după ieșirea părinților din locuință, la ușa casei au apărut doi bărbați care s-au prezentat în fața copilului drept prieteni ai părinților, pentru a-l convinge să le deschidă ușa.
În realitate, cei doi bărbați erau doi hoți care în numai câteva minute au întors toată casa pe dos și după ce au găsit suma de numai 40 de euro, au lovit copilul cu o bâtă de baseball și l-au lăsat îngrozit de frică în urma lor.
Imediat după ieșirea hoților din casă, relatează ziarul Rovigo Oggi, copilul a trimis un mesaj unei rude care, la rândul său, a anunțat părinții copilului. Din fericire, copilul conaționalilor noștri nu a suferit răni grave sau fracturi dar a fost transportat la spitalul din localitatea Trecenta pentru verificările de rutină.
„L-au lovit și l-au terorizat, a fost nevoie să fie transportat la spital”, a declarat primarul comunei Bagnolo di Po, Pietro Caberletti, care asigură localnicii că acesta a fost un caz izolat, având în vedere că nu au fost raportate alte furturi în această perioadă.
Părinții copilului sunt binecunoscuți și respectați în localitatea Bagnolo di Po, unde locuiesc circa 1.300 de persoane în total, și nimeni nu-și imaginează care ar putea fi identitatea hoților.
Asupra cazului anchetează acum carabinierii din localitatea Castelguglielmo pentru a descoperi cine sunt făptașii.