Românii din Marea Britanie, Italia şi Spania trimit în țară cei mai mulți bani dar din România unde sunt trimise cele mai mari sume?

- Conținut sponsorizat -

Sumele trimise acasă de românii din nordul continentului au crescut foarte mult în ultima vreme. În schimb, cei din Italia şi Spania expediază tot mai puţini bani, semn că aceştia au migrat către Marea Britanie, Norvegia sau Suedia. Totuși, în prezent, cei mai mulți bani, continuă să se primească în țară din Marea Britanie, Italia și Spania.

„Am observat că sumele care înainte intrau în ţară din zona Europei de sud, acum vin dinspre nordul continentului. Astfel, românii care până acum munceau în Italia sau Spania s-au mutat în Marea Britanie sau în ţările nordice, cum ar fi Norvegia sau Suedia. Am văzut cum tranzacţiile au crescut simţitor din nordul Europei către România”, a declarat, pentru Mediafax, Massimo Canovi, Head of Southern Europe, MoneyGram, prezent luni, 8 mai, la conferinţa Future Banking, organizată de Wall-Street.ro.

Acesta a precizat că suma medie transmisă pe o tranzacţie este de 300 de euro.

Suma transmisă în România pe tranzacţie a mai scăzut faţă de anii trecuţi din cauza crizei. Însă, piaţa din România este într-o continuă creştere”, a adăugat Canovi.

Direct din România, au emigrat anul trecut 40 000 de cetățeni români, marea majoritate având ca destinații Marea Britanie, Germania, Norvegia și Suedia.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sumele care sunt trimise din România în alte ţări, însă, au început să se majoreze, semn că economia creşte, iar companiile angajează cetăţeni străini, în special din Orientul Îndepărtat.

„Sumele trimise din România către alte zone ale lumii au crescut simţitor. O explicaţie poate fi aceea că unii români trăiesc acum peste hotare şi trimit bani în străinătate pentru a putea trăi în ţările respective înainte să se întoarcă acasă sau că firmele au început să angajaze în România cetăţeni străini. Economia românească a început să crească şi a început să se importe forţă de muncă din alte ţări. Este un semn foarte bun pentru România. Interesant este cu sume importante sunt trimise în Orientul Îndepărtat, ceea ce ar putea însemna că în România lucrează cetăţeni din această zonă, care trimit bani acasă”, a declarat pentru sursa citată Massimo Canovi, Head of Southern Europe, MoneyGram, prezent luni la conferinţa Future Banking, organizată de Wall-Street.ro.

Acesta a spus însă că, deşi valoarea sumelor transmise din România peste hotare este în creştere, aceasta nu reprezintă decât o mică parte din totalul sumelor care intră în România.