În aceste ultime două luni tot mai mulți români din Italia au decis să se întoarcă în țară definitiv, pe de-o parte speriați fiind de pandemia de coronavirus, pe de alta îngrijorați de efectele pe care aceasta le avea asupra economiei în viitorul apropiat. Unii români însă, după ani întregi petrecuți în această țară, ani în care au trudit mult pentru a-și crea un viitor, consideră că aici este casa lor acum și au decis facă pasul definitiv în acest sens.
Unul dintre ei este Gheorghe Dușan Dorin, în vârstă de 48 de ani, care în data de 20 aprilie a depus jurământul de credință în fața primarului din localitatea Niardo, provincia Brescia, unde românul nostru locuiește alături de soția lui, Ramona și de fiul lor în vârstă de 22 de ani. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc într-un cadru foarte restrâns și păstrând toate măsurile de precauție împotriva coronavirusului, inclusiv măști și mănuși. Iar la finalul ceremoniei, primarul Carlo Sacristani i-a înmânat lui Gheorghe certificatul de cetățenie.
Conaționalul nostru însă și nu și-au uitat originea și tradițiile, chiar și după 25 de ani în Italia, iar la finalul ceremoniei, având în vedere că era în cea de-a doua zi a Paștelui Ortodox, cei prezenți au ciocnit cu toții mai multe ouă roșii.