Polițiștii din Trieste, regiunea Friuli Venezia Giulia, au sancționat în cursul dimineții de joi, 15 aprilie 2021, mai mulți cetățeni români rezidenți în diferite localități din Italia, dar care veneau din România și nu aveau la ei rezultatul testului COVID așa cum prevede legea în vigoare din această țară. Conform unui comunicat de presă emis de Polizia di Stato, conaționalii noștri vor fi supuși, de asemenea, măsurii de carantină la domiciliu.
„În această dimineață, la ora 4:45, agenții de poliție au oprit pe viale Miramare (din Trieste – n.r.) un microbuz care se îndrepta în afara orașului. La bord se aflau șase cetățeni români, rezidenți sau domiciliați în diferite localități italiene, intrați de puțin timp în Italia prin Slovenia, care nu aveau testul molecular sau antigen”, informează polițiștii italieni.
Toți cei șase pasageri români au fost amendați, apoi au fost invitați să se supună măsurii de izolare la domiciliu, se mai precizează în comunicat.
Vă reamintim cu această ocazie că, în conformitate cu normele din Italia în vigoare până la data de 30 aprilie 2021, toate persoanele care intră în această țară, venind din România, sunt obligate să efectueze, cu cel puțin 48 de ore înainte de plecare, un test COVID molecular sau antigen al cărui rezultat să-l prezinte atât transportatorului, cât și forțelor de ordine, în cazul unui control.
Mai multe detalii puteți găsi în articolele de mai jos:
- Italia prelungește măsura carantinei de 5 zile la sosire în această țară până la sfârșitul lunii aprilie
- Condițiile de intrare în Italia valabile până la 6 aprilie 2021 pentru cei care vin din România