Duminică, 03 iunie a.c., la Triuggio, a avut loc a 27-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, organizat de Centro Giovanni e Poesia, președinte Alessandro Villa. Evenimentul s-a bucurat de patronajul oficiului consular din Milano. Printre coparteneri se numără Primăria din Triuggio și Centrul Cultural Italo-Român din Milano.
Din 1033 de creații înscrise în concurs, aproximativ 51% au avut autori străini, dintre care 90 de poezii românești. Traducerea acestora în limba italiană a fost asigurată de Florentina Niță, scriitor român stabilit în Italia. Au fost premiați 11 reprezentanți ai României, unii cu premii multiple.Premiul I Petra Ana Mirică Bobiț, Premiul II Adriana Munteanu, premii și distincții speciale: Petru Muntea, Constantina Dumitrescu, Enea Gela, Angi Melania Cristea, Teodora Sara Gherman, Ștefan Daniel Mateescu, Sara Maria Echimescu, Maria Sofia Nastasia și Raffaella Ispas.
La gala premianților au participat: primarul localității, Pietro Giovanni Cicardi, reprezentanți diplomatici ai Bulgariei, Republicii Moldova, consululi onorifici și asociații culturale din mai multe țări. Din partea CGR Milano a intervenit consulul Iulia Cupșa Kiseleff, care a transmis salutul consulatului român, a felicitat participanții și, în special, organizatorii pentru implicarea constantă, de 27 de ani, în promovarea culturii universale și recunoașterea talentelor, indiferent de vârste.
Câștigătorii au fost invitați luni, 04 iunie a.c., la sediul oficiului consular. Delegația română a fost primită de către Consulul general Adrian Georgescu, care a acordat diplome ca semn de apreciere a implicării în procesul de creație și promovare a culturii române, dincolo de granițele țării.
Manifestările s-au derulat sub egida anului aniversar al Centenarului și au oferit prilejul inițierii unui raport de colaborare între reprezentanța consulară română, Colegiul Național Unirea din Brașov și Centrul-Cultural Italo-Român din Milano pe teme culturale, schimb de experiență care va fi derulat în decursul acestui an.
Sursa: Consulatul General al României la Milano