Seriozitatea, hărnicia, cinstea, sunt întotdeauna răsplătite, atât pe plan personal cât și pe cel profesional. Este concluzia poveștii de viață a lui Victor Stanciu, o poveste în care se vor regăsi mulți români plecați la muncă în străinătate, unde au dat dovadă de responsabilitate și corectitudine. Iar toate acestea au făcut ca meritele lor să fie recunoscute și astfel, au fost ajutați să își croiască acolo, departe de țară, o viață demnă și onestă pentru ei și familiile lor.
Victor are 32 de ani, este un om vesel, mereu cu zâmbetul pe buze, care transmite simpatie tuturor celor din jurul său. Poate și asta l-a ajutat să intre în grațiile oamenilor care l-au ajutat de-a lungul ultimilor ani să devină dintr-un simplu om de serviciu, un antreprenor care are acum propria sa afacere în Germania. Pentru că dacă în anul 2013 Victor lucra într-un hotel dintr-o localitate turistică din Calabria ca muncitor la tot ce era de făcut pe-acolo, astăzi el s-a întors în același loc, dar ca turist, pentru a-și petrece concediul împreună cu familia și a-și saluta vechii prieteni.
La structura hotelieră „Santa Monica” din Capo Vaticano, regiunea Calabria, Victor lucra în vara anului 2013, an de cotitură în viața românului nostru. Despre timpurile de atunci vorbește pentru ziarul Quotidiano del Sud, chiar Nicola Cricelli, proprietarul hotelului: „Sunt dator să subliniez că Victor a lucrat în acel sezon la noi cu multă dăruire, a muncit din greu, fără să se uite la ceas și fără să facă un caz dacă a stat o jumătate de oră peste program. Și-a îndeplinit cu multă seriozitate îndatoririle de la început până la sfârșit.”
Dar, înainte să ajungă în Calabria, Victor Stanciu a lucrat la Napoli ca sudor, abia apoi cu ajutorul unor prieteni a ajuns la Capo Vaticano, o localitate turistică de la malul mării Tireniene, într-o zonă numită „Coasta Zeilor”. „La Napoli nu prea mai era de lucru, așa că am venit aici și am lucrat la „Santa Monica” în timpul verii”, povestește Victor.
Și tocmai atunci, la hotelul unde mătura, ștergea, rânduia, repara, s-a întâlnit cu șansa vieții sale, și-a văzut înaintea ochilor trecând trenul pe care poate doar o dată în viață îl întâlnești. La hotelul respectiv a venit să-și petreacă vacanța Salvatore Cordaro, un italian de origine siciliană, client obișnuit al structurii din Capo Vaticano, dar care de mulți ani trăia în Germania unde era un antreprenor de succes în domeniul construcțiilor.
„Îmi place băiatul ăsta, e harnic”, a spus despre Victor italianul, „de ce nu vii să lucrezi în Germania?”
Mai în glumă, mai în serios, oferta lui Salvatore Cordaro l-a pus pe gânduri pe românul nostru. După câteva nopți nedormite, a decis împreună cu soția să o ia de la început și să plece în Germania împreună cu italianul. O nouă țară, o oportunitate, dorința unei noi vieți, mai stabilă din punct de vedere economic, care să îi ofere un viitor mai bun familiei sale. Și așa a fost! Victor și-a depășit ezitările și a început cu toate forțele să își construiască o nouă viață în Germania.
Astăzi, s-a întors la Capo Vaticano ca turist și ca să își viziteze vechii prieteni care l-au înțeles și l-au sprijinit la nevoie. În Germania, la Sankt Ingbert, are propria afacere, una tot în domeniul construcțiilor, meserie care a învățat-o de la Salvatore Cordaro, cel care i-a arătat trenul vieții sale, iar Victor s-a urcat cu încredere și cu o valiză în care nu a uitat să-și pună cinstea, corectitudinea, respectul, hărnicia și responsabilitatea.
Iar în vacanță nu a venit singur, ci cu soția și cei trei copii care au același zâmbet simpatic ca tatăl lor!