Doi frați italieni, proprietari ai uneia dintre societățile agricole zootehnice controlate de carabinierii din Catania și Caltagirone, au fost arestați pentru condițiile de muncă inumane la care au forțat cinci români să lucreze în fermele de animale pe care le dețineau, de la granița dintre Calatino și provincia Siracusa.
Muncitorii români lucrau la negru, fără contract de muncă, fără drept de asistență medicală în caz de nevoie, timp de peste 15 ore pe zi, începând cu ora 4 dimineața, 7 zile pe săptămână și cu aproximativ o plată de 1 euro pe oră. Românii erau constrânși să locuiască într-o cabană improvizată, de doar câțiva metri pătrați și foloseau o singură baie în stare proastă, situată lângă stalele unde erau animalele.
Cei doi frați italieni arestați la domiciliu, au vârsta de 50 și 45 de ani iar tatăl lor, denunțat și acesta, are 81 de ani. Carabinierii au sancționat, de asemenea, societatea agricolă zootehnică în cauză cu amenzi de aproximativ 150.000 de euro, informează canicattiweb.com.
În același timp, în zona Paternò, o altă echipă de carabinieri din Catania, susținută de militarii locali a fost postată în piețele principale ale localității, unde se suspecta prezența „caporalilor” desemnați pentru recrutarea forței de muncă la negru. Urmărind pe unul dintre acești caporali, carabinierii au ajuns într-o livadă de citrice unde, în urma controalelor, au descoperit 10 muncitori, toți românii, care lucrau fără forme legale. Proprietarul societății agricole respective a fost supus unor sancțiuni administrative care s-au ridicat la aproximativ 30.000 de euro și contribuții recuperate pentru aproximativ 10.000 de euro.