Româncele din Italia și Spania, sclavele „aurului roșu”. Muncitoarele agricole, victime ale exploatării, violenței și tăcerii

Aurul roșu sunt căpșunile, zmeura, afinele, cireșele și roșiile, recoltate și împachetate de lucrătoare care se numesc Elena, Rodica, Nadina, Gaia, Menna, Fatima. Femei de diferite naționalități, printre care și foarte multe românce, care povestesc cum se muncește în sudul Spaniei și al Italiei între șantaj și represalii, orarii extenuante și plată puțină, între abuzuri care duc adesea la hărțuire sexuală și viol.

Din Palos de la Frontera, țara Andaluziei spaniole până în Italia la Vittoria, un oraș din provincia Ragusa, există o lume uitată, nevăzută parcă, în care nevoile, dorința de a rezista și curajul acestor femei înving teama de abuzuri și inutilitatea denunțurilor. Cine vorbește este considerat „spion” și este pedepsit, în timp ce instituțiile își întorc capul de cealaltă parte, la fel ca și forțele de ordine. Există puține acțiuni întreprinse pentru a îmbunătăți condițiile lucrătoarelor din agricultură; potrivit sindicatelor, femeile din România primesc o treime din cât prevede contractul colectiv național de muncă. Ar trebui să câștige 56 de euro pentru 8 ore de muncă în timp ce acestea lucrează zi lumină, până la 12 ore pe zi, pentru o plată de 30, 35 de euro în cele mai fericite cazuri.

Stefania Prandi, jurnalist și fotograf italian a realizat un reportaj documentat despre viața acestor femei, cu peste 130 de interviuri cu muncitori, sindicaliști și membri ai asociațiilor. Aurul roșu: căpșunile, roșiile, hărțuirea și exploatarea reprezintă sinteza unei intense cercetări în acest domeniu.

O cifră care ajută la stabilirea situației este creșterea ratei întreruperilor de sarcină din aceste zone, unde 90% din cererile de avort sunt emise de femeile imigrante, atât în Spania cât și din Italia, unde trăiesc muncitoarele agricole din Vittoria și unde se află mii de sere cu roșii „ciliegino” produse de 3.000 de companii mici și mijlocii, exportate în țară și în străinătate.

La Vittoria (Sicilia) muncesc cinci mii de lucrătoare românce care câștigă între cinci și zece euro mai puțin decât bărbații și o plângere este suficientă pentru a fi alungate ba chiar amenințate, la fel ca la Palos de la Frontera, în Spania. Elena, mama unui băiat de zece ani, a suferit o violență teribilă din partea șefului ei și datorită unui voluntar din parohie, a găsit curajul să-l denunțe și să iasă din acel iad. Dar singura dovadă împotriva exploatatorului său a fost doar cuvântul Elenei, așa că bărbatul este liber și a amenințat-o. Acum, Elena nu mai are încredere în nimeni, nici măcar în voluntarii din asociații care, în cele din urmă, se fac nevăzuți.

- Continuarea după publicitate -

Potrivit Mariei Viniero, care a fost muncitoare în agricultură înainte de a deveni reprezentant sindicalist, problema este că femeile care lucrează în sere sau pe câmpuri sunt considerate prostituate. Vina este mereu a lor, sunt întotdeauna ele cele care provoacă, mai ales dacă sunt singure, separate sau divorțate. „Din 10 angajatori din zona noastră, 5-7 abuzează sexual de muncitoare mai mult de cele străine decât italiane, pentru că sunt considerate mai vulnerabile. Singure uneori, fără nimeni care să le apere și să le sară în ajutor, fără nici o altă sursă de venit și fără un loc sigur unde să plece, ele devin o pradă ușoară pentru bărbații lipsiți de scrupule.”

Denunțarea hărțuirii și a condițiilor de muncă sclavagiste este un miraj, consideră sursa citată: la Taranto a avut loc procesul numit „Dacia”, după ce poliția a descoperit sute de românce forțate să se prostitueze pentru a lucra zi lumină pe salarii de nimic. Dar, în ciuda faptului că sindicatul Flag Cgil Bat (Barletta Andria Trani) s-a constituit parte civilă, cei șaptesprezece caporali arestați au fost eliberați mai târziu, iar ancheta va fi probabil închisă deoarece martorii nu mai pot fi găsiți.

Pe toate câmpurile agricole din Spania și Italia unde Stefania Prandi și-a efectuat cercetarea, ideea înrădăcinată este aceea că, pentru a obține și menține locul de muncă, trebuie să accepți relații sexuale cu angajatorii, un schimb sexual-economic, așa cum este definit de antropologul Paola Tabet: trebuie oferit sex în schimbul unei recompense, care în aceste cazuri constă doar în posibilitatea de a munci, sex pentru muncă! O regulă nescrisă, un tabu, o realitate reiterată și tăcută, sub ochii tuturor și care din nefericire, în foarte multe locuri este considerată un fapt… normal.