Româncă moartă în Italia la numai 40 de ani după ce s-a izbit cu mașina de un TIR. Adriana lasă în urma sa două fiice îndurerate

Un accident grav, produs joi, 11 decembrie 2025, cu puțin timp înainte de ora 17:00, pe Strada Statală 236 din Italia, în apropierea localității Montichiari din provincia Brescia (Lombardia), s-a soldat cu moartea unei românce în vârstă de 40 de ani pe nume Adriana Ionela Vina.

adriana-nou
Adriana Ionela Vina. Sursă foto: Facebook.

Din primele date relatate de BresciaToday, conaționala noastră se afla la volanul unui autoturism Fiat Punto și circula spre Mantova când ar fi intrat pe contrasens și a s-a izbit de un camion articulat care nu transporta încărcătură.

Cauzele sunt încă în fază de investigație, iar într-o variantă preliminară este menționată și ceața densă ca posibil element care ar fi influențat manevra femeii românce.

bresciaoggi4
Imagine de la locul tragediei. Sursă foto: Brescia Oggi.

Mașina a fost distrusă aproape complet, iar impactul i-a fost fatal victimei, declarată decedată la sosirea echipajelor medicale.

Șoferul camionului, un tânăr de 19 ani, nu a suferit răni, iar vehiculul greu a avut doar avarii ușoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Poliția Rutieră a făcut măsurători la fața locului, iar pompierii au intervenit la operațiunile de descarcerare și pentru siguranța zonei.

bresciaoggi7
Imagine de la locul tragediei. Sursă foto: Brescia Oggi.

Procurorii au deschis, conform procedurii, un dosar pentru omor rutier, au dispus sechestrarea ambelor mijloace de transport și testarea camionagiului pentru alcool și substanțe interzise. Drumul a rămas închis o perioadă îndelungată, cu efecte majore asupra traficului.

Adriana Ionela Vina era originară din Iași și figura încă rezidentă la Calcinato, dar se mutase de curând în zona Bergamo, mai precizează sursa citată.

adriana-fete-1
Adriana Ionela Vina cu fiicele sale. Sursă foto: Facebook.

Femeia româncă lasă în urmă o durere enormă pentru toți cei care au cunoscut-o și, în special, pentru cele două fiice ale sale, una fiind stabilită în localitatea italiană Bedizzole, iar cealaltă la Desenzano del Garda, unde locuiește cu bunica sa.