ACTUALIZARE: „Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, soției mele, Poliției Rutiere, agenții de la Comisariatul de Poliție din Anzio. Ceea ce s-a întâmplat a fost clarificat și era vorba de un accident. Nu a fost nicio ceartă cu nimeni, nicio poveste dubioasă legată de droguri sau datorii, cum cineva a presupus în fazele inițiale. Acum vreau doar să-mi reiau viața: sunt o persoană pacifică, nu am dușmani și trăiesc din muncă ocazională. Povestea asta mi-a creat și probleme cu munca, cu vecinii, care au crezut despre mine ceva ce, în realitate, nu e adevărat. Sper că am clarificat toată situația și că persoanele care mă cunosc vor înțelege că eu cu anumite fapte nu am nicio legătură”, a declarat bărbatul român, citat de ilcaffe.tv.
ȘTIREA INIȚIALĂ
O patrulă a Poliției Rutiere din localitatea italiană Aprilia, provincia Latina, a fost oprită de o femeie terorizată în cursul după-amiezii de joi, 27 februarie 2020, în timp ce se afla în trecere în dreptul kilometrului 35 de pe Strada Statală Pontina din Lazio. Femeia le-a spus agenților că cineva i-a tăiat gâtul soțului ei, un bărbat în vârstă de 52 de ani și de naționalitate română, la fel ca și ea, amândoi rezidenți în localitatea Ardea.
Potrivit ziarului Il Messaggero, femeia încerca să transporte soțul grav rănit cu mașina personală la spital, dar la vederea agenților de la Polstrada a cerut ajutorul acestora pentru a-l putea transporta în siguranță. Polițiștii au înțeles imediat gravitatea situației și au aplicat tehnicile de prim-ajutor bărbatului român, oprind sângerarea abundentă care era provocată de o rană în zona jugularei, solicitând în același timp și o ambulanță la fața locului.
Via Pontina a fost închisă imediat pe ambele sensuri și în scurt timp o ambulanță a sosit la locul unde se afla românul rănit, dar a fost solicitat și un elicopter medical care a aterizat direct pe carosabil. Conaționalul nostru a fost transportat apoi în stare critică la spitalul San Camillo din Roma unde medicii fac tot posibilul să-i salveze viața.
Între timp, autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a descoperi cum a fost rănit bărbatul român de 52 de ani. Din primele informații reiese că agresiunea a avut loc cu puțin timp înainte de cele întâmplate pe via Pontina, în zona Tor San Lorenzo, unde locuiesc cei doi soți români.