Se numește Rodica Lazăr, are 48 de ani și este din comuna Satu Mare, județul Suceava. De câteva luni lucra în provincia Siena din Italia dar de pe data de 5 decembrie, familia sa nu mai are nici o veste despre ea.
„Nu stim nimic de ea de o lună de zile, are telefonul închis și nici pe net nu a intrat de pe data de 6 decembrie”, ne mărturisește fiica Rodicăi.
În România am reușit să luăm legătura cu mama femeii dispărute, cu care aceasta menținea un raport strâns:
„Mă suna des, țineam legătura, ultima dată am vorbit cu ea pe data de 5 decembrie dar după aceea am găsit mereu telefonul închis când am sunat-o”, ne povestește mama Rodicăi din România cu glasul tremurând de emoție și de lacrimi. „Nu există așa ceva, vorbeam des cu Rodica, nu e posibil să țină telefonul închis și să mă facă să nu știu nimic de ea!”
Rodica Lazăr lucra ca badantă în Italia, prima dată în Sicilia dar de ceva timp se mutase în provincia Siena iar de circa 8 luni lucra la o familie de bătrâni. „Astă toamnă a stat 12 zile în spital, că a îmbrâncit-o domnul ăla, unde lucrează, Danilo, și s-a lovit la un picior”, spune mama Rodicăi. „Nici atunci nu am reușit să vorbesc cu ea zilele alea dar acum e prea mult!”
Din păcate, mama româncei noastre nu știe să ne spună localitatea și nici numele angajatorilor unde lucra Rodica Lazăr, „este un sat de pe lângă orașul Siena dar nu știu cum se numește, pe domnul unde lucra îl cheamă Danilo, atâta știu.”
„Auzisem la televizor că în Italia s-a găsit corpul unei femei tăiate în bucăți și n-am dormit toată noaptea dar m-a liniștit nepoata, au spus că nu era româncă. Vă rog, poate mă ajută cineva să aflu ceva despre fata mea”, ne roagă bătrâna mamă printre lacrimi.
Despre Rodica Lazăr știm că are 48 de ani, înălțime 1.70 m, și păr șaten.
Oricine are cea mai mică informație despre această femeie română este rugat să ne contacteze pe pagina noastră Facebook, Rotalianul – Revista românului din Italia, sau pe adresa de email:
- contact@rotalianul.com
De asemenea, mai poate fi contactată fiica femeii dispărute, Felicia Adi Heiser, pe pagina sa de Facebook.