Româncă din Italia pozitivă la testul pentru coronavirus: Am început cu febră și cu dureri de cap, acum mă simt mai bine

- Conținut sponsorizat -

Epidemia cu noul coronavirus a invadat întreaga Europă, iar Italia este cea mai afectată țară de pe continent. Potrivit ultimului bilanț făcut public de Protecția Civilă în seara zilei de miercuri, 4 martie, numărul celor infectați în Italia se ridică la 2.706 de persoane din care 107 și-au pierdut viața. Pacienții decedați sufereau în general și de alte patologii, dar virusul Covid-19 le-a grăbit în mod alarmant sfârșitul.

Printre cei pozitivi la noul coronavirus sunt și cetățeni români, iar noi am vorbit cu Daniela Buzatu, o româncă în vârstă de 43 de ani care tocmai a trecut prin această experiență.

Daniela a venit în Italia în urmă cu 12 ani, locuiește la Pandino, în provincia Cremona, din Lombardia și marți a fost diagnosticată cu coronavirus după ce mai multe zile la rând s-a simțit rău. Testul cu rezultatul pozitiv la coronavirus i-a fost făcut când deja femeia se simțea un pic mai bine și pericolul trecuse, sau cel puțin așa a fost înștiințată de medici. Daniela continuă să rămână în izolare la domiciliu alături de soțul și fetița ei. Cei doi nu prezintă niciun simptom de infecție până în acest moment.

Rotalianul: Daniela, când ai început să te simți rău și ce simptome aveai?

D.B.: Am Început să mă simt rău duminică, 23 februarie, în timpul nopții. Am făcut febră 38,5. I-am chemat și au venit cei de la ambulanță, din Crema. Mi-au spus să nu merg la spital pentru că este plin de oameni. Am început să iau antibiotic, dar vineri, pe 28 februarie am chemat din nou ambulanța pentru că din păcate continuam să fac febră. Îmi curgea nasul și aveam dureri groaznice de cap. Gâtul mă durea foarte puțin. De data aceasta m-au dus la spital, iar când am ajuns acolo mi-au făcut testul pentru coronavirus, rază la plămân și o consultație amănunțită. La plămâni nu mi-au găsit nimic. Mi-au recomandat să termin antibioticul și să nu ies din casă. Eram în așteptarea rezultatului, care a venit abia ieri (marți, 3 martie – n.r.) Pozitiv. Mi-a fost transmis telefonic, nu am voie să ies deloc din casă zilele astea.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Rotalianul: Ce ți-au recomandat de la spital ție și familiei tale după ce s-a descoperit că ești infectată cu coronavirus?

D.B: Eu, răcită nu mai sunt. Nu mai am niciun fel de dureri, doar puțin capul mă mai doare. Doctorița mi-a spus să nu mă îngrijorez, că sunt în afara oricărui pericol și a trecut. Pentru că soțul și fetița nu prezintă simptome, nu le-au făcut testul. Mie mi-au recomandat să stau în casă încă 10 zile. Soțul a început și el de ieri izolarea la domiciliu, de când am primit eu rezultatul pozitiv. Soțul și fetița se simt bine, ei nu prezintă simptome.

Rotalianul: Te-au lăsat la domiciliu alături de soțul și fetița ta chiar și după ce ai fost diagnosticată cu coronavirus?

D.B: Da și țineți cont că eu abia după câteva zile am fost dusă la spital. Și a trebuit să sun de nu stiu câte ori să vină salvarea. În spital nu te lasă să intri, pe mine m-au dus la „pronto soccorso” (secția Urgențe). Doar cazurile critice cred că sunt internate. Nu știu nici eu de ce m-au lăsat acasă. Imaginați-vă că în toată perioada asta eu am stat cu fata și soțul în casă! Sper și îmi doresc ca în următoarele zile nici fetița și nici soțul să prezinte simptome, dar eu între timp sun și insist să vină să li se facă și lor testul. Cum să fiu eu pozitivă și lor să nu li se facă testul?? Nu știu, dar e cam ciudat după părerea mea.

Rotalianul: Unde lucrezi Daniela și de unde crezi că te-ai infectat cu coronavirus?

- Continuarea după publicitate -

D.B.: Lucrez ca „badantă” (îngrijitoare de bătrâni – n.r.) șase ore pe zi, dar la locul de muncă nimeni nu prezintă simptome că ar fi infectat. Habar nu am de unde am luat virusul, dar dacă l-am luat eu imaginați-vă că este cineva care nu știe poate că îl are. Din păcate în perioada aceasta eu am o imunitate tare scăzută, cred că din această cauză s-a lipit virusul de mine.

Rotalianul: Ce părere au cei de acasă, din România, despre acestă situație a ta? Sunt îngrijorați cei din țară de această epidemie?

D.B.: Am mai multe rude rămase în România, mama, socrii, sora mea și o nepoată. Am vorbit cu ei, sunt calmi, dar destul de atenți la informațiile despre acest virus și fac foarte bine.

Rotalianul: Ce mesaj transmiți românilor din Italia care, conform sondajelor noastre, în mare parte sunt îngrijorați de această răspândire a noului coronavirus?

- Continuarea după publicitate -

D.B.: Nu vreau să creez panică în rândul celor care mă cunosc. Sunt mulți români aici și mulți sunt speriați. Ei văd virusul ăsta ca pe ceva mortal și chiar este poate, dar doar la cei cu imunitate foarte scăzută și care suferă de alte boli grave. Trebuie să rămânem calmi, asta trebuie făcut, să ne păstrăm calmul. Fără panică!

Ca măsură de prevenire în primul rând toți trebuie să acorde atenție igienei personale. Este recomandată igiena maximă. Să evite ieșirile în locuri aglomerate, să stea pe cât posibil acasă, liniștiți, iar dacă prezintă simptome să insiste să vină ambulanța. Cei de la ambulanță le vor spune inițial să se izoleze la domiciliu și să consulte medicul, așa au făcut cu mine prima dată când au venit, abia după trei zile au venit din nou. Și să nu meargă în România, sub niciun motiv! Mersul în țară nu reprezintă soluția la această problemă. Citeam că o doamnă a mers să-și înmormânteze mama, dar nu au lăsat-o fiind în izolare la domiciliu, îmi pare rău pentru ea, dar trebuie să se înțeleagă faptul că e mai bine să previi decât să vindeci.

Despre situația femeii românce plecată în țară să-și înmormânteze mama și care a fost constrânsă să rămână în izolare la domiciliu, puteți citi în articolul:

- Mai multe după publicitate -