„Român m-am născut, român am să mor”- Remus Raclău, românul din Italia care scrie în dor de țara sa

Patriotismul se simte când ești departe, când îți lipsesc vecinii si neamurile, locurile dragi. Parcă nu mai contează nici sărăcia, nici gropile, nici birocrația si nici bătaia de joc din sistemul românesc când te apucă dorul de casă. Sau poate mai tare îți pasă de toate astea atunci când ești departe!? Unii dintre noi plâng, alții oftează resemnați iar puțini, cei precum Remus Constantin Raclău, scriu. Scriu de dor, de patriotism, scriu despre ce au trăit în România și cum este viața lor aici, în străinătate.

Remus Constantin Raclău și blogul său, „Nostalgie pentru bunul simț”

Sunt român întrucât sunt născut şi crescut în România. Locuiesc de suficient timp in Italia pentru a avea dreptul de a cere cetăţenia italiană. Aş putea să fiu italian. N-am s-o fac. N-am de ce! Suntem în Comunitatea Europeană şi am exact aceleaşi drepturi ca şi italienii. Român, m-am născut; român am să mor (asta dacă nu m-or răpi extratereştrii între timp)!

În Italia am fost: „operator la maşina de însăcuit seminţe”, adică hamal (la fiecare 30 de secunde pica de pe banda rulantă câte un sac de 25 kg şi trebuiau stivuiţi pe europaleți pe zece rânduri în înălţime, pentru 6,50 euro pe oră. Şi suna atât de frumos meseria asta când am semnat contractul de angajare!). Am fost şi spălător de vase, tăietor de iarbă, ospătar, barman, faianţar, zugrav, recepţioner, culegător de măsline, agent de afaceri (procacciatore di affari) şi în sfârşit şofer pe TIR.

M-a trimis italianul în România să fac cursurile pentru „coordonator activitate de transport internaţional” şi am acum şi această calificare. Eram printre cei mai în temă de la cursuri, întrucât eu deja lucram în domeniu.

Lucrez în Italia și sunt respectat pentru ceea ce fac

- Continuarea după publicitate -

Sunt respectat şi plătit corect pentru ceea ce fac şi pentru felul în care mă comport şi nu pentru ceea ce sunt!

Aici nu-i pasă nimănui dacă eşti struţ, cămilă sau ambele deodată. Câştig bine şi e mulţumită întreaga familie! Copiii merg foarte bine la şcoli, au prieteni aici, avem şi noi o mulţime de prieteni şi români şi italieni. Avem biserică ortodoxă română într-unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Italiei – Perugia şi un preot excepţional – Radu Ionuţ, băcăuan ca şi mine.

Domnul G.G., angajatorul meu, a vrut să deschidă o filială în România. De aceea am făcut cursurile şi am obţinut licenţa. A început însă criza şi s-a lăsat păgubaş! Stă şi el foarte bine cu prestigiul şi în consecinţă cu comenzile interne şi s-a mulţumit cu atât.
Acum lucrez pe camion. Nu vă închipuiţi ce solidaritate este între camionagii. Muncesc mult, în total circa 13-15 ore/zi, din care 9-10 ore de conducere efectivă. Mănânc asfalt!… Plec de acasă duminica seara şi vin vinerea noaptea, uneori sâmbăta la prânz. În schimb sunt plătit foarte bine; la fel cu italienii. Familia mea, nu duce lipsă de nimic (în afară de lipsa mea, bineînţeles!).

Avem tot ce ne trebuie. Din păcate…

Spun din păcate, pentru că avem şi televizor cu antenă satelitară românească. Şi ne îngrozim cu toţii! Nu ştiu de ce au televiziunile româneşti „mania asta a agitatului”! Dacă aş trăi în ţară şi dacă n-aş avea copii mai, mai că mi-ar veni să-mi pun lațul de gât!!

Nu se mai poate să-mi las rudele, cunoştinţele şi prietenii în starea asta. Vreau să fac ceva. Ar putea să mă doară „la bască”: am de toate şi o duc bine, departe de agitaţia şi stresul din ţară (italienii sunt foarte distractivi şi pozitivi), dar nu pot. E ceva ce-am lăsat „acasă” care nu-mi dă pace să stau naibii liniştit. Nu pot să fiu fericit când aud şi văd la televizor toate câte le văd.

Am avut o idee şi am început să scriu 

În timpul săptămânii am destul „liber” în timp ce stau la cozi la descărcare, sau în pauza zilnică obligatorie şi decât să-l pierd în obişnuitele discuţii șoferesti (despre motoare, curve, patroni scârboşi şi poliţişti împuţiţi), mai bine deschid calculatorul şi scriu ceva pentru „ai mei”! În timp ce conduc îmi vin o mulţime de idei, că n-am stare şi când mă opresc le pun „pe ecran”.

Am transformat ideea într-o mişcare: „Mişcarea Pentru Bunul Simţ”. Dar n-a mers… Se pare că lumea e prea preocupată cu trăitul ca să mai aibă timp de citit și de analize. Probabil că Bunul Simț nu mai rentează în zilele noastre, așa că e tratat ca un simplu moft…

Eu totuși mai sper încă. Mi-e dor de zilele când lumea era lume și când omul era OM.
Asta e… Sunt un nostalgic! Așa că am deschis un blog: „Nostalgie Pentru Bunul Simț”
http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.com
Îmi intră români din toată lumea. Mă bucur că mă încurajează toţi să continui.

Am un mare defect: încrederea în oameni!
Dar am şi o mare calitate: încrederea în oameni!

Ce ziceţi? Credeți că pot să fac ceva pentru semenii mei scriind?
Cu stimă şi deosebit respect:
Remus Constantin Raclău/Perugia – Italia
(român până-n măduva oaselor!)

Pe Remus Constantin Raclău îl puteți citi:

• pe pagina sa oficială de Facebook Remus Constantin Raclău
• pe blogul Nostalgie pentru bunul simț.