Un cetățean român în vârstă de 49 de ani a fost salvat de la sinucidere în dimineața de duminică, 6 februarie, de carabinierii din Palestrina (Lazio), informează Il Corriere della Citta.
Bărbatul a sunat mai întâi la carabinieri pentru a-și anunța intenția, apoi și-a legat un cablu de gât și s-a aruncat în gol, de pe podul autostrăzii Roma-Napoli, în zona localității San Cesareo.
Conaționalul nostru a scăpat cu viața datorită intervenției militarilor care au ajuns la fața locului după ce bărbatul a sunat disperat la 112, înainte de a încerca să se sinucidă.
La vederea carabinierilor, care au reușit să-l localizeze, bărbatul a început să alerge spre locul unde legase de balustradă un cablu pe care și l-a pus în jurul gâtului și s-a aruncat în gol de la o înălțime de patru metri.
Carabinierii s-au repezit și l-au salvat, fără nicio dificultate. Ei au sunat la 118 și românul a fost transportat cu ambulanța la Departamentul de Psihiatrie al spitalului din Colleferro.