Român din Italia la protestul din 10 august: „Vrem să ne întoarcem acasă, dar nu în corupția care este acum”

- Conținut sponsorizat -

Un sucevean care a mers din Veneția la protestul din București organizat sâmbătă, 10 august, a declarat reporterului de la Epoch Times România: „Da, am vrea să ne întoarcem în țară, dar nu în corupția care este acum, nu în sistemul ăsta defect și infect!”

Tânărul spune că se află în Italia de 16 ani împreună cu cei șase copii pe care îi are și își dorește ca România să fie o țară în care să se poată circula pe autostrăzi și asistența sanitară din spitale să fie la standarde occidentale. Anul acesta, la fel ca și anul trecut a mers la București să protesteze împotriva conducătorilor și a sistemului care potrivit opiniei sale, nu face nimic în țară „dacă nu le iese ciubuc”.

„Am şase copii şi m-aş întoarce în ţară, dar dacă ai nevoie cumva de mers la un spital cu un copil trebuie să-ți vinzi casa. Vrem și noi să ne întoarcem, dar nu în corupţia asta, nu în sistemul ăsta defect şi infect. Nu sunt autostrăzi, nu sunt locuri de muncă, degeaba spun ei că fac, nu fac nimic! Suntem 10 milioane în afară. Exilaţi de proprii noştri conducători. Şi asta doare. Venim de la atâţia kilometri nu doar pentru noi, ci şi pentru românii de aici. Pentru o viață mai bună, pentru un trai mai bun, pentru că noi ştim cum e în afară, cum e ca să ai un ban în buzunar, tratamente mai bune, şcoală. Trebuie să se schimbe tot, de la un capăt la altul”, este de părere tânărul român.

La un an de la intervenția brutală a jandarmilor din Piața Victoriei, oamenii au ieșit, din nou, sâmbătă, 10 august 2019, în stradă. De data aceasta, manifestația, la care au fost în jur de 24.000 de oameni, s-a încheiat pașnic.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI