Rețelele sociale și mijloacele de informație în masă sunt pline în aceste zile de știri despre coronavirus, opinii, comentarii din partea unor persoane mai mult sau mai puțin în măsură să își dea cu părerea. Fiecare își face o idee despre ceea ce se întâmplă în funcție de sursele de unde își ia informația și de cum o înțelege. Daniel, un tânăr român din Italia, a ajuns la concluzia că în ultimele săptămâni a fost infectat cu coronavirus și între timp, cu un ceai și cu o baie fierbinte, s-ar fi vindecat.
Băiatul scrie pe un grup cu români din Italia că a suferit în ultimele zile de o răceală puternică, mai gravă ca niciodată și că nu este mare lucru să-i fi fost cauzată de coronavirus având în vedere faptul că lucrează și intră în contact direct cu mulți cetățeni veniți din China.
Iată ce ne povestea Daniel pe grupul ROMÂNII DIN ITALIA:
„Eu și încă două persoane, un frate și un coleg, cred că am avut deja coronavirus. Acum două săptămâni am avut o răceala ciudată și urâtă rău de tot, cu febră mare, cu tuse seacă și respirație de mă durea o parte de plămâni. Cum am tratat noi chestiunea neștiind încă de existența acestui virus în Italia? Simplu! Am tratat-o ca pe o răceală, ne-am mai făcut un ceaI, mai o baie fierbinte, un medicament antiviral și s-a dus!
Mai complicat a fost la colegul meu, el a avut ceva mai grav la plămâni, gen pneumonie bronșică, ceva de genul acesta, dar i-au dat antibiotic și s-a făcut bine în câteva zile. Eu, fratele meu și colegul nostru lucrăm în contact cu multe persoane și chiar cu mulți chinezi, adunăm uleiul uzat de la restaurante, în consecință am avut multe contacte cu cetățeni chinezi și nu numai. Acum să spun categoric că era coronavirus nu știu, că nu am făcut testul, dar de când mă știu așa răceală zdravănă nu am mai avut, iar dacă e să mă iau după toată descrierea și după toate simptomele și mediul în care lucrez e clar că sunt șanse extrem de mari să fi avut coronavirus.”
Ideea lui Daniel și concluzia comentariului său este aceea că acest virus este unul care se poate învinge ușor, chiar dacă atacă organismul uman cu simptome destul de grave.
Facem totuși un apel deosebit de important, dacă prezentați simptomele corect este să chemați imediat medicul, pentru că nu toate persoanele infectate au aceeași rezistență în fața bolii!
Ce este de fapt noul coronavirus numit COVID-19
Coronavirusurile sunt o familie de virusuri care provoacă infecții la om și o varietate de animale. Coronavirusurile sunt zoonotice, ceea ce înseamnă că se pot transmite de la animal la om. Cu toate acestea însă animalele de companie nu sunt considerate momentan surse de îmbolnăvire.
Până în prezent, există dovezi conform cărora 7 coronavirusuri au infectat și provocat boli la om. În momentul în care coronavirusurile animale evoluează, ele pot infecta oamenii și se pot transmite de la om la om, putând duce la apariția unor focare precum cele cauzate de MERS-CoV și SARS.
Noul coronavirus COVID-19 reprezintă o tulpină de coronavirus care nu a mai fost identificată anterior la om și, prin urmare, reprezintă motiv de îngrijorare pentru sănătatea publică, mai ales, având în vedere că există puține cunoștințe despre caracteristicile virusului, despre modalitatea de transmitere între oameni și despre severitatea și tratarea infecțiilor rezultate.