Scriitori români în Italia: Prezentarea cărții „Come vuole la vita”, roman autobiografic de Ana Danca

- Conținut sponsorizat -

Joi, 7 iunie 2018, ora 19.00, la librăria „L’altra città” din via Pavia nr. 106, Roma, va fi prezentat romanul autobiografic „Come vuole la vita” (Rio Edizioni) de Ana Danca. Un roman autobiografic, mărturia unei vieți dificile, marcată de violența masculină și nevoia de a emigra din țara de origine.

Cartea este povestea unei vieți dificile, marcată în special de alcoolismul și de violența soțului Anei. Povestea unei femei românce care a emigrat în Italia și are curajul de a povesti și de a se confrunta cu trecutul său.

„Come vuole la vita” prezintă și anumite aspecte încă puțin cunoscută de italieni, în pofida prezenței puternice a imigranților români în această țară. România este descrisă prin analiza sistemului școlar și a tradițiilor de familie, este povestit de către autoare și momentul în care Ceaușescu a acaparat toate bogățiile familiei sale. Dar romanul este mai presus de toate, expunerea dorinței Anei Danca de a începe o nouă viață, într-o țară străină, Italia, depășind prejudecățile și temerile pe care fiecare dintre noi le-a avut.

Ana Danca s-a născut în anul 1961 la Buruienești (Neamț), un mic sat din România. A fost a doua dintre cei 9 copii și a crescut într-o familie cu bunăstare. Odată cu înăsprirea regimului comunist dictatorial, familia Anei suferă exproprierea forțată a proprietăților și se confruntă cu ani grei de sărăcie și lipsa de libertate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După căsătorie a devenit profesor la școala gimnazială pe care o frecventase în satul ei, participând activ la viața social-politică, până când, din dragoste pentru soțul ei a fost nevoită să renunțe la pasiunea și competența profesională pentru a lucra în propria fabrică, dar ca muncitoare necalificată. Cu determinarea ei, Ana Danca a reușit să înfrunte violența unui soț care a încercat să o și omoare. Văduvă, cu doi copii, astăzi trăiește și lucrează de peste 20 de ani la Mantova, în Italia.

Cu editura „Il Rio”, în anul 2016 a publicat romanul său de debut „Come vuole la vita” („Cum vrea viața”). Ana Danca declară că scrie deja a doua carte, care va fi lansată până la sfârșitul anului 2018.

- Mai multe după publicitate -