Sindicatul Faisa Confail din Roma a anunțat grevă de 4 ore pentru miercuri, 22 februarie 2017, protestând astfel împotriva condițiilor precare în care angajații Atac lucrează, cum ar fi scaunele incomode de plastic pe care sunt nevoiți să lucreze, praful din tunelurile metropolitane care nu sunt curățate de 20 de zile dar și numeroasele agresiuni din partea călătorilor violenți.
Greva se va desfășura între orele 8:30 și 12:30 și va afecta atât autobuzele și liniile de metro din Roma, cât și liniile feroviare Roma-Lido, Termini-Centocelle și Roma-Civita Castellana-Viterbo. În stațiile de metro și feroviare care vor rămâne deschise pe toată durata grevei este posibil ca scările mobile și lifturile să nu funcționeze. Sunt posibile, de asemenea, întreruperi ale serviciilor de vânzări bilete, anunță societatea Atac.