Rătăcea confuz printr-un orășel italian și credea că este în România, bărbat român ajutat de localnici

- Conținut sponsorizat -

Un caz cel puțin ciudat, care încă mai este învăluit în mister, a avut loc într-un mic orășel din Italia, Mairano, din provincia Brescia, iar protagonist a fost un bărbat român în vârstă de 49 de ani care mergea confuz pe străzi și credea că se află în România.

Potrivit surselor locale, conaționalul nostru a fost văzut mai întâi de localnici plimbându-se de câteva ore bune pe străzile din centru și pe via Roma din localitate, în stare de confuzie. Bărbatul se pare că suna pe la ușile oamenilor și la un moment dat a intrat într-un bar unde a încercat chiar să sară peste tejghea, deși nu se înțelegea cu precizie care îi erau intențiile. Ulterior, acesta a ajuns pe terenul unei societăți agricole, unde a fost întâmpinat de proprietari care au încercat să-l calmeze și să înțeleagă ce se întâmpla.

„A venit prin partea din spate, pe terenul societății noastre, se bâlbâia, era confuz, dar nu părea să fie beat: era mai degrabă agitat și speriat”, au declarat proprietarii societății agricole Cazzoletti din localitate.

Nu au reușit să-l ajute prea mult, având în vedere că bărbatul român nu vorbea limba italiană, motiv pentru care au cerut ajutorul consilierului comunal de origine română Vlad Milica. Reușind apoi să stea de vorbă cu el și să-l calmeze, localnicii au înțeles de la acesta că se rătăcise și credea că încă se mai află în România, dar după ce și-a revenit puțin a spus că era cazat în localitatea Lumezzane din aceeași provincie și lucra în agricultură.

„Avea dureri la un picior și la spate, din ce am înțeles noi pare să fi fost bătut. Am chemat carabinierii și o ambulanță, apoi a fost transportat la spitalul din Manerbio”, mai spun localnicii.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Medicii au spus însă că nu existau semne că bărbatul român ar fi fost agresat și ancheta carabinierilor a luat sfârșit acolo, iar bărbatul a fost externat la scurt timp după ce a ajuns la spital.