Pr. Dr. Constantin Totolici de la Biserica Ortodoxă Română din Modena, Protopop – Emilia Romgna I, a fost recent invitat de publicația Sibiu 100, alături de Pr. Conf. Dr. Irimie Marga, să explice creștinilor câte ceva din tainele și semnificația Sfintelor Sărbători de Paști.
Pr. Constantin Totolici a vorbit despre desacralizarea sărbătorilor creștine în contextul contemporan, unde acestea sunt comercializate și transformate în evenimente pur consumiste.
Problema nu se referă doar la Paște, ci și la alte sărbători precum Crăciunul și Boboteaza. În aceste condiții, adevăratul sens al sărbătorilor se pierde, iar oamenii se îndepărtează de tradițiile și semnificațiile sacre.
„Se comercializează fiecare sărbătoare. Și nu mă refer doar la sărbătoarea de Paște. De pildă, aici, în Occident, am înțeles că există anumite indicații prețioase date de către forurile superioare laice care impun ca de acum încolo, de pildă, sărbătorile Crăciunului, ale Anului Nou, Bobotezei, să se numească doar sărbători de iarnă, fără nicio referire la semnificația lor profundă”, a spus preotul român.
Paștele reprezintă Învierea lui Hristos și victoria asupra morții, dar această sărbătoare a ajuns să fie marcată de elemente străine tradiției creștine, precum iepurașul de Paște.
Pr. Totolici a sugerat că iepurașul ar putea fi „încreștinat” doar dacă acesta ar fi adus la biserică în noaptea de Paști, spre a fi binecuvântat și servit împreună cu familia sau credincioșii, așa cum se obișnuia în agapele primilor creștini. „Nu mi se pare firesc să înlocuim sărbătoarea cea mare a Învierii Domnului cu o credință comercială”, este de părere preotul.
În fața acestui context, Pr. Constantin Totolici recomandă reintroducerea omului în bucuria Învierii, înțelegând aceasta ca un dar divin.
Bucuria de a fi nemuritor și întâlnirea cu Hristos, înseamnă îndumnezeirea și bucuria deplină a ființei umane. Pentru a experimenta acest adevărat sens al Paștelui, el îndeamnă credincioșii să îmbrățișeze postul și să trăiască sărbătoarea în conformitate cu tradițiile creștine.
Astfel, Paștele poate fi trăit într-un mod autentic, cu bucurie și recunoștință pentru darul divin al Învierii.
„Eu cred că trebuie să îl introducem pe om în bucuria Învierii, ca dar primit din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu ni Se dăruiește. Și aceasta e cea mai mare bucurie pe care o poate trăi un om. Bucuria de a fi nemuritor! Eu le spun deseori credincioșilor: Vrei să știi ce înseamnă postirea? Apucă-te și postește! Nu poți înțelege ceva, dacă nu vrei să încerci să cunoști acel ceva. Postește și vei cunoaște bucuria postului.
I-aș vorbi în primul rând despre bucuria Paștelui, nu despre suferința Patimilor. Pentru că Hristos, în fond, asta înseamnă: bucurie! Iar întâlnirea cu Hristos e taina îndumnezeirii noastre. Și a deplinei bucurii…”, a menționat pr. dr. Totolici.
Pr. Dr. Constantin Totolici, s-a născut la 12 iulie 1971 în oraşul Galaţi și este absolvent al Facultăţii de Teologie „Sf. Andrei Şaguna” din Sibiu, al studiilor de Masterat în Teologie, iar, din anul 2010, doctor în Teologie la Catedra de Patristică şi Patrologie, sub îndrumarea P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, de la Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna”, din Sibiu.