Cum își petrec tinerii români din Italia timpul liber? Care este viața lor socială în afara școlii, a universității?
În afara ”statului acasă”, a ieșirii în cluburi, la cinema, în afara plimbărilor cu prietenii sau practicării unui sport, cum participă ei la viața civică a societății? Din cauza timpurilor pe care le parcurgem din punct de vedere economic, al posibilităților reduse de ordin financiar, mulți dintre acești tineri, frecventează cursurile unei facultăți sau unei alte școli de nivel superior dar au și câte o slujbă care le permite să își susțină singuri pe cât posibil cheltuielile de zi cu zi.
Pe lângă toate acestea, merită să fie evidenţiată receptivitatea tinerilor şi responsabilitatea civică faţă de problemele cu care se confruntă comunitatea românească din Italia. Astfel, mulți dintre ei, se implică activ în soluţionarea problemelor sociale şi culturale, iau parte la acțiuni de caritate, de voluntariat, participă, organizează și chiar sponsorizează evenimente culturale și sportive.
Alex Cioropan, este un astfel de tânăr student român, trăiește în inima Italiei, lângă Roma și studiază la Università degli Studi di Roma „La Sapienza.”
Așa cum l-am cunoscut pe vremea când activam împreună într-o asociație cu scop caritabil la Roma, Alex a demonstrat mereu o acţiune de implicare, subiectivă și obiectivă, s-a distins prin aspiraţii, atitudine, cunoştinţe și convingeri, prin dinamica proceselor de interacţiune individuală, în raport cu acţiunea colectivă.
Participarea lui la viața civică a comunității românești din Roma, reprezintă o valoare, în măsura în care satisface nevoia noastră, a românilor, de implicare şi integrare, denotă o necesitate afectivă şi de apartenenţă, cât și un mod de a fi sau de identificare cu acel univers de viaţă, care conferă sens şi orientare existenţei individuale şi sociale.
Tinerii ca Alex, și cu siguranță cei ca el, reprezentând o mare parte sau chiar majoritatea, au încetat să reprezinte sursa dezordinii sociale, au devenit resursa umană principală a societăţii şi acţiunii acesteia.
Cum bine ne-a obișnuit, Alex vine și în aceste zile cu o propunere pentru comunitate, invitându-ne în calitate de participant dar și de sponsor, la Pre Bienala Artiștilor Români din Italia – eveniment unic din prisma îmbinării filantropiei cu arta, care va avea loc la Roma, pe 20 noiembrie.
Din agenda de lucru a organizatorilor:
”Bienala este un eveniment internațional dedicat artei iar rolul acesteia este acela de a prezenta talente creative și de a oferi spațiu celor implicați în domeniul artistic de a-și prezenta operele și a face schimb de idei.
Pre Bienala de la Roma este, așa cum îi spune și numele, o introducere a Bienalei propriu-zise care va avea loc în 2017, moment important pentru artiștii mai puțin cunoscuți și dornici de afirmare.
Romanian Artists Pre Biennial este un eveniment atipic care se desfășoară în luna noiembrie cu un scop bine determinat: promovarea proiectului „Valigia di Salvataggio” al Asociației Rete di Sicurezza Attiva Onlus, inițiativă semnificativă în lupta împotriva violenței domestice.
De regulă evenimentele dedicate acestei realități crude subliniază poziția femeii ca victimă absolută demonizând bărbatul, ori acestă generalizare contravine esenței luptei împotriva violenței ca o manifestare generală, lipsită de gen, vârstă sau orice fel de identitate socială.
Romanian Artists Pre Biennial reunește la prestigioasa vilă Tenuta Nibea, Via di Lunghezzina, 95, 00132 Roma, artiști din România și Republica Moldova care au emigrat și ulterior au sedimentat pasiunea pentru artă formându-se și materializând geniul creator pe teritoriul italian, îmbinând armonios elemente comune atât de dezbătute în contextul actual social, cultural și politic. Liantul cultural și social primează în cadrul acestui eveniment și prin intermediul celor două programe pentru calificare profesională a categoriilor dezavantajate în Republica Moldova, ale Asociației Responsabilità Sociale Onlus în colaborare cu centrul de studii „Spre Succes”, programe recunoscute de Camera de Comerț și de Ministerul Educației din Republica Moldova.
Evenimentul, învăluit de puterea catartică a artei, propune o expoziție de pictură și sculptură, prezentări de modă, recitaluri inedite și o expoziție de poezie.
Invitați speciali, invitați surpriză, o locație prestigioasă, un eveniment în ținută de gală, o expoziție de mașini luxoase, și un catering de excepție sunt doar câteva dintre ingredientele acestei zile dedicate artei și generozității.
Evenimentul este organizat de Asociația Responsabilità Sociale Onlus în parteneriat cu Asociația ProCultura – RoArte și Asociația Rete di Sicurezza Attiva Onlus.
Invitațiile se obțin în baza unei donații.”
Arta și cultura capătă forme multiple și în continuă schimbare, în funcție de gusturi, locuri și perioadă. Ele sunt, într-un anume fel, o parte din patrimoniul trecut, prezent și viitor, personal și colectiv, la care contribuie generațiile prezente cât și cele succesive. Sunt un fel de reflectare a fiecărei societăți, a identității unei comunități în procesul ei de integrare. Tinerii, prin capacitatea lor de inițiativă, de explorare și inovare, construiesc și joacă un rol determinant în aceste evoluții culturale.
Prin urmare, este important ca noi toți să-i susținem și să le promovăm activitatea creatoare și organizatorică, elemente definitorii pentru integrarea în societatea din care facem parte.