Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat luni că protestatarului de la mitingul din 10 august care a murit la Spitalul din Alexandria i s-a propus transportul la un spital din Bucureşti, dar a refuzat.
Precizare referitoare la pacientul Gâzea Ilie, decedat în cursul nopții de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din Alexandria:
„În urma informaţiilor conţinute în documentele de la intervenţia echipajelor medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat din Piaţa Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanţele SMURD aflate la faţa locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului). Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126) şi oxigenare în limite normale (97%)”, au precizat reprezentanţii DSU într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, în urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzând sub semnătură.
Precizare referitoare la pacientul Gâzea Ilie, decedat în cursul nopții de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din…
Posted by Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă on Monday, 20 August 2018
Poliţiştii au deschis, luni, un dosar penal în cazul unui bărbat de 62 de ani, care a participat la protestul din 10 august din Capitală, s-a simţit rău şi a decedat ulterior la Spitalul din Alexandria.
Poliţiştii au fost sesizaţi de medicii de la spital
„Este un dosar penal deschis astăzi (luni – n.r.) de poliţişti, se află sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. La efectuarea necropsiei se va stabili cu exactitate cauza decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole.
Conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean din Alexandria, bărbatul a venit în data de 15 august la urgenţe cu hemoragie digestivă.
„S-a internat pe data de 15 august cu hemoragie digestivă. Nu ştiu să vă dau aceste informaţii (dacă era cunoscut cu afecţiuni medicale – n.r). Cazul a fost preluat acum de Parchet şi Poliţie”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului din Alexandria, Valentina Robu.
Bărbatul a decedat în noaptea de duminică spre luni, 20 august.