Matei Vișniec (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuți) este un poet și dramaturg român, activ în acest moment în Franța, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu. Citește mai mult…
Obosit și murdar cu ochii injectați
Numai câinele mai rătăceşte prin oraş
obosit şi murdar cu ochii injectaţi
se opreşte lângă trupul inert
al lui Anaxagora se gândeşte iată
n-a vrut să creadă în zei iar acum
e mort
câinele rătăceşte toată ziua prin oraş
călătoreşte pe străzile arse de soare
se gândeşte ce urât e oraşul cu un singur câine
ce urâtă e lumea care naşte numai
un singur zeu
mort
câinele se opreşte lângă gura mea
şi începe să plângă
îmi zice trezeşte-te, bestie umană,
făcătură, nu vezi că se lasă frigul, nu vezi?
Matei Vișniec