Carabinierii îl caută în continuare fără încetare pe bărbatul român acuzat că în seara zilei de vineri, 17 ianuarie 2020, și-a bătut crunt concubina după care a incendiat apartamentul situat pe via 2 Giugno din localitatea Carpenedolo (provincia Brescia) crezând că femeia a murit. Bărbatul este căutat momentan în toată zona de nord a Italiei, dar se ia în considerare și posibilitatea ca acesta să fi părăsit țara.
În vârstă de 59 de ani, bărbatul se numește Petru Lucaci, scrie Brescia Today și a bătut-o fără milă pe concubina sa, o tânără ucraineancă de 33 de ani, până în punctul în care aceasta a rămas inconștientă pe podea. Bărbatul, care se pare că se afla totodată sub influența alcoolului și a drogurilor, a crezut că femeia a murit și a decis apoi să dea foc apartamentului pentru a ascunde eventualele dovezi legate de crima sa.
Din fericire, vecinii au observat incendiul și au alertat imediat autoritățile, salvând-o astfel pe femeie înainte să aibă loc o tragedie. Femeia a fost găsită întinsă pe podea, în stare de semi-inconștiență din cauza loviturilor primite. Flăcările au fost stinse apoi de pompieri, iar pericolul ca incendiul să se extindă în restul clădirii a fost eliminat.
„M-a lovit cu pumnii și picioarele”, a povestit victima ulterior în fața carabinierilor din localitate. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul Civil din Brescia unde medicii au declarat că va avea nevoie de aproximativ 30 de zile ca rănile fizice provocate de violențele din partea bărbatului român să se vindece.
Cu trecerea timpului ies la iveală detalii noi despre trecutul bărbatului român, mai scrie sursa citată. În urmă cu câteva săptămâni acesta se pare că ar fi agresat alte două femei alături de care a petrecut o seară. Într-o altă seară, Lucaci ar fi agresat o altă femeie care se afla în locuința sa, vecinii declarând că au auzit-o pe aceasta țipând.
„Și în luna aprilie s-a întâmplat ceva asemănător – a mărturisit o vecină – am auzit strigăte de ajutor care veneau din interiorul apartamentului. Soțul meu a urcat la etajul respectiv să vadă ce se întâmplă și a găsit o tânără îngrozită, în stare de șoc. A chemat carabinierii, dar din câte știu eu nu s-a mai făcut nimic, pentru că nimeni nu a depus vreo plângere”, a declarat o vecină de bloc.
„Locuiește aici cam de șapte ani – a declarat o altă vecină făcând referire la bărbatul român – niciodată nu am avut probleme cu el. În ultimul timp schimba cam des femeile pe care le aducea acasă”, precizează femeia.
„În jur de miezul nopții am auzit câteva zgomote ciudate – a spus o pereche care locuiește împreună cu cei doi fii în blocul unde a avut loc agresiunea – dar nu am dat prea mare importanță. La un moment dat însă a început să cadă tencuiala de pe tavan, am sărit speriați din pat și am ieșit afară. Din fericire focul nu s-a extins, suntem toți bine, numai că va trebui să dormim pentru ceva timp în sufragerie pentru că în dormitor nu va fi posibil. Suntem în viață și asta este cel mai important!”
Petru Lucaci este căutat acum fără încetare de autoritățile italiene și oricine are informații despre el sau unde se află poate suna la 112 pentru a ajuta carabinierii să-l găsească în cel mai scurt timp. Bărbatul este considerat periculos și capabil de tot ce este mai rău.
Sunteți victimă sau martor la scene de violență domestică?
Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:
- Telefono Rosa – 06 3751 8282;
- Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
- Carabinieri: telefon 112;
- sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.