O tragedie a avut loc pe un aeroport din Italia, unde o femeie și-a pierdut viața în mod neașteptat în timp ce aștepta ca avionul în care se îmbarcase să decoleze.
Dramatica scenă s-a petrecut pe Aeroportul Tito Minniti din Reggio Calabria, iar femeia și-a dat sufeltul în fața celorlalți pasageri aflați la bordul aeronavei, relatează Reggio Today.
Zborul în care se afla victima, operat de compania Ita Airways cu numărul AZ 1156, urma să decoleze la ora 15:15 spre Roma, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 14 septembrie 2024.
Conform celor relatate de martori, femeia a suferit un infarct cu foarte puțin timp înainte de decolare.
Personalul medical de urgență din cadrul serviciului 118 și poliția aeroportuară au intervenit imediat pentru a încerca să o resusciteze.
În ciuda eforturilor acestora însă, femeia a decedat la scurt timp după ce a urcat în aeronavă.
Pasagerii aflați în avion au fost profund afectați de acest eveniment dramatic, fiind martori ai încercărilor eșuate de salvare și ai decesului.
Deși circumstanțele exacte ale decesului nu au fost clarificate încă, totul sugerează că ar fi fost vorba despre o problemă de natură medicală.
Ca urmare a incidentului, toți pasagerii au fost debarcați temporar, iar zborul a fost anulat. Forțele de ordine au efectuat procedurile necesare la fața locului, ceea ce a dus la întârzieri în traficul aerian din aeroport.
Până la această oră nu s-a făcut publică identitatea victimei sau alte detalii despre aceasta.
Zborul a fost reprogramat de către compania aeriană pentru ora 21:15, cu destinația Roma Fiumicino.